Pe scurt:
Un workshop de psihologie dedicat profesorilor din Delta Dunării a adus în prim-plan sănătatea mintală și rolul tehnologiei în educație.
Cadrele didactice din Mila 23 și Crișan au participat, în perioada 1–7 aprilie 2026, la un workshop pilot de psihologie axat pe prevenirea sindromului de burnout, potrivit Muzeului Ivan Patzaichin. Atelierul a fost susținut de psihologul Adelina Cadar, specialist al platformei Telios Care, și s-a desfășurat cu ajutorul echipamentelor digitale instalate în școli prin proiectul 5G Connect Danube Delta.
Discuțiile au vizat presiunile cu care se confruntă profesorii din comunitățile Deltei și au subliniat importanța sănătății mintale nu doar pentru cadrele didactice, ci și pentru elevi, părinți și întreaga comunitate locală.
Participanții au avut ocazia să abordeze teme legate de echilibrul emoțional în mediul educațional și să identifice soluții practice pentru prevenirea epuizării profesionale.
Workshopul face parte dintr-un efort mai amplu de a valorifica infrastructura digitală deja existentă în școlile din Delta Dunării, transformând-o într-un sprijin concret pentru comunitate. Inițiativa este inclusă în proiectul 5G Connect Danube Delta, lansat de Orange Romania și implementat împreună cu Fundația Orange, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 – Rowmania, Universitatea POLITEHNICA din București și #VirtualBoard, cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea și al platformei Telios Care.
Proiectul beneficiază de finanțare prin programul Connecting Europe Facility al European Health and Digital Executive Agency (HaDEA), în cadrul inițiativei 5G and Edge Cloud for Smart Communities. Obiectivul principal este de a contribui la dezvoltarea durabilă a regiunii, prin facilitarea accesului la educație, servicii medicale, turism responsabil și monitorizarea mediului.
Galerie Foto

