Inspectorii ARBDD – Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii au ieșit în teren cu o serie de controale ample în zonele de pescuit, chiar înainte de intrarea în perioadele stricte de prohibiție. Acțiunile s-au lăsat deja cu amenzi, confiscări și eliberări de pește înapoi în natură.
Cea mai serioasă sancțiune a fost aplicată pe brațul Sfântu Gheorghe, unde un pescar a fost amendat cu 4.000 de lei, iar 90 de kilograme de scrumbie au fost confiscate pentru nerespectarea condițiilor de autorizare. Peștele a fost predat ulterior unei societăți de profil.
În aceeași zonă, inspectorii au descoperit și unelte de pescuit abandonate: 6 setci din fir textil, un vintir și două năpatci, toate ridicate în vederea confiscării. În același timp, o parte din capturi a fost salvată – 4 crapi și 16 carași au fost eliberați în mediul natural.
Controalele au vizat inclusiv respectarea regulilor de pescuit sezonier la scrumbie, dar și documentele pescarilor: permise, autorizații, zonele de activitate și traseul peștelui până la punctele de colectare.
În zona de frontieră, pe brațul Chilia și în Golful Musura, inspectorii au verificat transportul de pește chiar înainte de perioada de interdicție totală care începe pe 16 aprilie. Aici, situația a fost „curată”: nu s-au găsit nereguli și nu au fost aplicate sancțiuni.
În schimb, pe lacurile Razim și Golovița, acțiunile antibraconaj au scos la iveală alte probleme. Inspectorii au confiscat 15 plase monofilament, iar 143 de pești (caras, crap, șalău, plătică) și 15 raci au fost eliberați înapoi în apă.
Autoritățile transmit clar că verificările continuă în forță în aceste zile, în contextul în care Delta intră într-una dintre cele mai sensibile perioade pentru refacerea resurselor piscicole.
Galerie foto



