A fost una dintre acele după-amieze în care realitatea nu doar că bate filmul, dar îl și rescrie din mers, cu improvizații, răsturnări de situație și personaje care refuză să iasă din rol chiar și după ce li s-a tras cortina. La Aquaserv, sindicatul a devenit, pentru câteva ore, din nou, o scenă de teatru absurd în care logica a fost tratată ca o opinie, iar funcțiile – ca un bun personal de care nu te desparți nici cu decizie definitivă.
În distribuție: Sava Cornel și Stelea Liviu Marian – foști angajați, actuali… autointitulați lideri. Primul- pensionat de anul trecut, al doilea- dat afară prin sentință definitivă a instanței, acum șomer . Doi oameni care continuă să se agațe de funcțiile sindicale ca pisica de perdea, cu o perseverență demnă de cauze mai limpezi.
Ordinea de zi: revoluție administrativă de pe marginea trotuarului
Apogeul ambiției organizatorice a venit odată cu convocarea Comitetului Executiv pentru 22 aprilie, ora 16. Ordinea de zi, transmisă pe grup, (da, avem printscreenuri) este o mică operă de artă în sine și merită redată în esență, pentru savoare și context:
Primul punct: excluderea din sindicat și revocarea din toate funcțiile a Cameliei Carp și a lui Zaharia Petrică, pe baza unor articole de statut invocate cu rigoare juridică, pe motiv că aceștia, „cu complicitatea unor salariați BRD”, ar fi blocat ilegal contul sindicatului, ceea ce a dus la imposibilitatea acordării tichetelor de Paște. Adică. autointitulații lideri nu mai au acces la banii sindicatului și suferă.
Al doilea punct: ruperea relațiilor cu BRD Tulcea și deschiderea unui cont la altă bancă, plus autorizarea unei plângeri la Parchet și OPC pentru presupusa blocare ilegală a contului.
În același registru, apare și o notă savuroasă: acuzația că sindicatul ar fi fost „defăimat” în presa locală, fiind menționat explicit cel mai citit ziar,„Ora de Tulcea”, care ar fi publicat informații fără autorizarea organelor statutare.(!!!!!-nn)
Punctul trei: reluarea discuției privind angajarea ca și consilier juridic a secretarului – un detaliu care, în context, capătă o notă aproape poetică. Adică , angajarea celui dat afară, Stelea Liviu Marian , la sindicat și plătit de membrii de sindicat…
Pe scurt, doi oameni fără acces în sediu și fără statut de angajați își propuneau să dea afară conducerea rămasă în funcție, să mute banii, să facă plângeri penale și să reorganizeze juridic sindicatul. Cu alte cuvinte, o ședință completă, doar că lipsită de un mic detaliu: realitatea.
Realitatea, cu legitimație, nu impresionată de titluri autoproclamate
Ajunși la sediu, cu puțin timp înainte de ora 16, Sava și Stelea au descoperit că entuziasmul nu ține loc de legitimație. Paza le-a explicat că nu mai au acces în incintă. Cei doi au explicat, la rândul lor, că sunt președinte și secretar. Paza nu a râs la gluma asta și a rămas fidelă unei idei radicale: regulamentul și dispozițiile primite de la conducerea companiei.
A fost momentul în care au intrat în scenă poliția și jandarmii chemați de reprezentanții firmei de pază care au constatat că n-o scot la capăt cu cei doi. Verdictul? Simplu și lipsit de dramatism: nu sunt angajați, nu au acces. Out!.
Pentru un moment, părea că spectacolul se încheie. Evident, doar pentru cei neinițiați.
Ușa blocată și efracția… interpretată
După plecarea celor doi, Zaharia și Carp au încercat să intre în sediu. Numai că ușa, probabil afectată emoțional de întreaga situație, s-a blocat. Soluția a fost una tehnică: spargerea butucului pentru a intra în propriul spațiu.
De peste drum, însă, vigilența nu doarme niciodată. Stelea făcea filmulețe video. Sava și Stelea au reacționat prompt: au sunat la poliție, reclamând o intrare prin efracție in sediul sindicatului Apa -Canal (!!!!)
Poliția a venit din nou. A constatat că ușa era blocată, nu „victimă a crimei organizate”. Și a plecat.
Epilog pe WhatsApp: realitatea alternativă prinde contur
După episodul din curte, Stelea a trecut la analiza „post-eveniment traumatic”, direct pe grupul sindicatului, într-un stil sigur, aproape didactic.( da, avem și aceste printscreenuri)
A anunțat că „Zaharia și Carp au spart sediul sindicatului” și că el a chemat poliția. A continuat cu concluzii ferme: din acel moment nu mai răspunde nimeni de integritatea actelor sindicatului, deoarece s-ar fi intrat „prin efracție”, iar gestiunea ar fi fost compromisă.
Mai mult, a avertizat că ”orice document emis cu ștampila sindicatului trebuie verificat, fiind „prezumat fals”, a susținut că Zaharia și Carp nu au mandat să reprezinte sindicatul și a sugerat că aceștia ar fi umblat inclusiv în corespondența electronică.
Pe scurt, o versiune a realității în care ușa blocată devine efracție, iar legitimitatea se stabilește prin declarație.
Cine plătește nota de plată
Dincolo de umorul involuntar și de farmecul acestei după-amiezi „demente”, rămâne o situație cât se poate de serioasă: sindicatul este blocat, conturile sunt indisponibile, iar membrii nu și-au primit primele de Paște, culmea, din propriii bani opriți din salariu.
În timp ce unii reorganizează din afara sistemului, iar alții sparg butuci pentru a intra înăuntru, cei care ar trebui reprezentați rămân cu un spectacol gratuit, dar costisitor.
Morala?
În momentul în care funcțiile devin mai importante decât realitatea, iar realitatea e tratată ca o opinie, nu mai vorbim despre conducere sindicală, ci despre un exercițiu de imaginație. Iar când te agăți de funcție ca pisica de perdea, riști să nu observi că, între timp, a căzut toată casa.
