Pe scurt:
Află ce simbolizează ramurile verzi puse la porți de Sfântul Gheorghe și cum sunt respectate tradițiile pentru protecție și fertilitate în satele din România.
Joi, 23 aprilie, ortodocșii și catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe, una dintre cele mai importante figuri ale creștinismului timpuriu. Numele Gheorghe provine din limba greacă și înseamnă agricultor sau lucrător al pământului, potrivit Mediafax.
Pe lângă slujbele religioase, ziua de 23 aprilie este marcată de o serie de tradiții populare legate de protecție, fertilitate și renașterea naturii. Una dintre cele mai răspândite obiceiuri este împodobirea gospodăriilor cu ramuri verzi. Oamenii folosesc crenguțe de salcie, fag, stejar sau frasin, pe care le așază la porți, uși, ferestre, grajduri și fântâni, pentru a proteja casa, animalele și semănăturile de spirite rele, boli și farmece.
În satele din Transilvania și Moldova, se folosesc și crenguțe de leuștean la intrarea în grajduri, pentru protejarea animalelor. Pe lângă ramuri, la porți se pun uneori brazde cu iarbă verde sau flori de primăvară, simbolizând reînnoirea naturii după iarnă.
Tradițiile de protecție și sănătate sunt încă vii în multe zone rurale. Femeile se spală cu rouă în dimineața zilei de 23 aprilie, considerată benefică pentru frumusețe și vitalitate. În Moldova și sudul țării, se rostesc descântece pentru spor și belșug, iar oamenii respectă obiceiuri menite să aducă noroc pe tot parcursul anului.
Sărbătoarea, cunoscută și sub numele de Sângiorz, marchează începutul anului pastoral. În această perioadă are loc „măsuratul laptelui”, când se stabilește cantitatea de lapte dată de fiecare oaie în turmele comune. Tot acum începe urcarea turmelor la munte și pășunatul de primăvară.
În credința populară, Sfântul Gheorghe este considerat „capul primăverii”, cel care deschide drumul naturii spre viață. Se spune că, atunci când se aud primele broaște, sfântul primește simbolic cheile anotimpului cald de la Sfântul Dumitru, iar ciclul vegetației începe sub protecția sa. Sângiorzul deschide ciclul vegetației și marchează intrarea în anotimpul cald, care se încheie la Sfântul Dumitru. Cei doi sfinți sunt considerați „străjeri ai timpului”, cărora le sunt încredințate simbolic cheile vremii.
Potrivit tradiției creștine, Sfântul Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină, în timpul domniei împăratului Dioclețian. A fost ofițer în armata romană și a ales să-și mărturisească public credința, în ciuda persecuțiilor. Pentru acest gest, a fost arestat, torturat și, în cele din urmă, martirizat.
În 2026, Capul Sfântului Gheorghe a fost adus în România de la Muntele Athos pentru hramul Mănăstirii Pantocrator din Teleorman.