Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a anunțat un pas important pentru unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din zonă, mai precis, viitoarea centură ocolitoare a orașului.
Edilul a transmis că, miercuri, 29 aprilie 2026, a susținut în fața Comisiei Interministeriale pentru Transport investiția privind drumurile de legătură cu Drumul Expres Constanța – Tulcea – Brăila. Proiectul a primit aviz favorabil, ceea ce înseamnă că poate merge mai departe.
„Un nou pas în realizarea noii Centuri a municipiului Tulcea (…) a fost concretizat”, a anunțat Ștefan Ilie.
Noua centură va avea rolul de a scoate traficul greu din oraș și de a face legătura directă cu drumurile expres spre Constanța și Brăila. Practic, autoritățile spun că proiectul ar putea reduce aglomerația și ar putea ajuta la dezvoltarea economică a întregii zone.
Citește și: Pregătiri pentru Drumul Expres Constanța-Tulcea. Investigații geotehnice anunțate la Mihail Kogălniceanu
Proiectul este unul de amploare:
- traseul va avea aproape 9 kilometri
- vor fi construite 7 poduri și pasaje
- sunt prevăzute 2 noduri rutiere și 5 sensuri giratorii
- vor apărea și spații de servicii, dar și perdele forestiere, cu aproape 7.000 de arbori plantați
Valoarea totală a investiției este estimată la peste 1,36 miliarde de lei (cu TVA), adică aproximativ 267 de milioane de euro.
În perioada următoare, urmează pașii administrativi: adoptarea unei Hotărâri de Guvern pentru exproprieri și emiterea autorizației de construire de către Ministerul Transporturilor.