Tulcea începe să capete tot mai clar rolul unui loc în care nu doar se traversează granițe, ci se reconstruiesc destine. Conferința dedicată parteneriatului româno-ucrainean, organizată zilele trecute în oraș, a adus în prim-plan o realitate pe care mulți tulceni o cunosc deja: oameni care fug din calea războiului și încearcă să-și refacă viața, pas cu pas, într-un loc nou.
Educația, între integrare și identitate
În centrul discuțiilor s-a aflat educația, văzută ca soluția cea mai rapidă și mai eficientă pentru integrare, dar și ca un mod de a păstra identitatea culturală. Carmen Simionescu, coordonatoarea proiectului, a descris miza în termeni direcți: „Nu este doar o inițiativă administrativă, ci o punte vie între comunități”, subliniind că obiectivul este „asigurarea implementării unui proces educațional eficient în limbile materne”.
Dincolo de planuri și strategii, experiențele din teren au dat greutate discuțiilor. Deputatul Mirela Furtună a vorbit despre întâlnirile directe cu refugiații: „Am văzut mame și copii care își căutau liniștea emoțională, venind după o traumă pe care nu ne-am dori s-o întâlnim vreodată”, dar și despre nevoile concrete ale acestora, de la „un medic de familie” la „un educator care să-i învețe”. În opinia sa, astfel de proiecte demonstrează că „atunci când există voință și implicare, putem construi parteneriate solide care fac diferența în viața oamenilor”.
Tema limbii a revenit constant în intervenții, fiind văzută ca element-cheie al integrării. Raluca Cacencu, reprezentantă a comunității ucrainene, a punctat fără echivoc: „Dacă nu vom avea acces să le vorbim limba sau să le transmitem copiilor noștri limba, vom pierde această moștenire culturală foarte importantă.”
Acorduri, profesori și pași concreți
Într-un oraș obișnuit cu diversitatea, autoritățile locale spun că integrarea vine aproape natural. Viceprimarul George Șinghi a explicat această perspectivă: „Integrarea refugiaților ucraineni nu este doar o datorie, ci și o mare oportunitate de a construi împreună o comunitate mai puternică”, subliniind că „prin accesul la educație se oferă șanse reale de integrare, dar și posibilitatea păstrării identității culturale”.
Conferința nu s-a limitat la discursuri, ci a adus și pași concreți, cel mai important fiind semnarea unui memorandum de cooperare pentru susținerea limbii ucrainene la nivel local. În paralel, proiectul include formarea profesorilor și organizarea de cursuri dedicate atât refugiaților, cât și românilor interesați.
Dimensiunea internațională a inițiativei a fost evidențiată de Natalia Kolotova, reprezentantă a partenerului din Odesa, care a transmis un mesaj emoționant: „Proiectul acesta nu este doar pentru a îmbunătăți relațiile dintre noi, ci și pentru a avea o legătură mai strânsă împreună. Acesta este un cod de prietenie.”
La rândul său, expertul în proiecte transfrontaliere Liliana Gologan a explicat cum a apărut ideea: „Limba ucraineană începe să fie uitată… atunci ne-am gândit că este bine să cunoaștem limbile ambelor popoare”, subliniind totodată caracterul unic al inițiativei: „Nu a mai existat un astfel de proiect până acum”.
Un model care prinde contur
Cu o finanțare de peste 280.000 de euro și o durată de implementare până în 2026, proiectul își propune să formeze profesori și cursanți, dar mai ales să creeze o punte reală între comunități.
În încheiere, Carmen Simionescu a rezumat miza momentului: „Memorandumul semnat astăzi și programele de formare lansate sunt dovezi ale unui parteneriat strategic de neclintit între România și Ucraina”.
Dincolo de cifre și declarații, rămâne imaginea unui oraș care încearcă să transforme o criză într-o șansă – pentru cei care au fost nevoiți să fugă, dar și pentru comunitatea care i-a primit.
