Minivacanța de 1 Mai nu a fost lipsită de incidente în județul Tulcea. Jandarmii au intervenit în mai multe situații tensionate, de la conflicte de muncă și persoane agresive, până la un tânăr prins cu cuțit în zona unui festival și o femeie atacată de câini la Murighiol.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, în perioada minivacanței au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2.800 de lei. Cele mai multe au vizat consumul de alcool în spațiul public, provocarea de scandal și tulburarea liniștii locuitorilor. De asemenea, a fost sancționată și o abatere privind pescuitul recreativ.
Pe lângă sancțiuni, jandarmii au constatat trei infracțiuni, inclusiv lipsire de libertate în mod ilegal, portul fără drept de obiecte periculoase și neluarea măsurilor pentru prevenirea unui atac canin. În același timp, au acordat sprijin polițiștilor în alte patru cazuri penale, în cadrul patrulelor mixte.
Cuțit descoperit la festival, pe faleza Ivan Patzaichin
Unul dintre cele mai grave incidente a avut loc în seara de 1 mai, în timpul unui eveniment organizat pe faleza Ivan Patzaichin. Jandarmii au observat un tânăr de 19 ani cu comportament suspect în apropierea scenei.
În urma controlului, asupra acestuia a fost găsit un cuțit tip briceag. Tânărul a recunoscut că îl avea la el din cauza unui conflict mai vechi și că l-a arătat prietenilor, gest care a stârnit panică în rândul celor din jur. Jandarmii au ridicat obiectul periculos și au întocmit dosar penal.
Femeie mușcată de câini la Murighiol
Un alt incident grav s-a petrecut pe 30 aprilie, în localitatea Murighiol. O femeie a fost atacată de câini în timp ce mergea la serviciu. Potrivit primelor informații, patru animale au ieșit dintr-o curte, iar unul dintre ele a mușcat-o în zona coapsei.
Victima a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Proprietarul câinilor susține că aceștia nu sunt agresivi, însă vecinii spun că nu este prima dată când animalele scapă nesupravegheate. Jandarmii au deschis dosar penal pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin.
Conflict între patron și angajată, anchetat penal
Tot pe 30 aprilie, jandarmii au intervenit într-un conflict izbucnit între un administrator de magazin și o angajată aflată în preaviz. Disputa, pornită de la o sumă de bani, a degenerat rapid.
Bărbatul a acuzat-o pe femeie că ar fi încercat să sustragă documente, în timp ce aceasta a reclamat că i-ar fi fost blocată o ușă pentru a nu putea pleca. În acest caz, jandarmii au întocmit acte pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, urmând ca ancheta să stabilească exact ce s-a întâmplat.
Apel către cetățeni
Reprezentanții Jandarmeriei reamintesc că cetățenii pot solicita sprijin în orice situație de urgență prin apel la 112 sau prin contactarea celui mai apropiat echipaj.
Totodată, autoritățile atrag atenția asupra responsabilității proprietarilor de animale și asupra riscurilor pe care le implică portul obiectelor periculoase în spațiul public.