690746988 1442783874530272 4348149239697879341 n edited

Seara de 5 mai a fost una dintre acele seri în care politica își schimbă direcția fără avertisment. În Parlament, după o ședință tensionată, liberalii au ieșit cu o decizie adoptată în unanimitate, care a zguduit scena politică: PNL s-a rupt de PSD. S-a rupt în două, am completa noi.Nu a fost doar o delimitare formală, ci o repoziționare clară, asumată public de liderii partidului, între care și Ilie Ștefan, președintele PNL Tulcea și primarul municipiului, surprins ulterior , în poza de grup, alături de Ilie Bolojan.

Pe scările Parlamentului, după conferința de presă și alături de Sigfrid Mureșan în căutarea unei ieșiri din Palatul Parlamentului, liderul PNL Tulcea a vorbit fără ocolișuri, despre decizia de rupere de PSD și ce înseamnă asta și în plan local.


„PSD a declanșat criza. A fost prins în propria capcană”

Pentru Ilie Ștefan, responsabilitatea pentru ruptura politică este clară și nu lasă loc de interpretări:
Decizia pe care am luat-o este cea mai bună decizie. PSD-ul a fost singurul care a declanșat criza. Grindeanu a intrat într-o capcană a propriilor lui… să spunem decizii. Sau ale echipei lui, de la prima mână

Discursul său continuă în același registru ferm, dar și cu o doză de frustrare vizibilă față de modul în care este interpretată ruptura:„Și sunt convins că problema este la ei, la PSD”.

Într-un moment de sinceritate rar întâlnit în declarațiile politice, liderul liberal nu evită nici critica directă la adresa presei:
Știu cum e… o să zică mulți: stați ,mă, că la nivel central sunteți împotrivă și aici…la Tulcea…. Dar asta o să ziceți voi, presa, care băgați bățul în gard. Și chiar te rog să scrii treaba asta.”

În același timp, el explică și contextul administrativ de la nivel central: până la formarea unui nou guvern, România funcționează cu un executiv cu atribuții limitate, iar structurile din teritoriu rămân, deocamdată, neschimbate. În traducere- prefecții și subprefecții rămân pe poziții pâna la investirea unui nou Guvern.


Două realități: ruptura politică vs. administrația locală

Dacă la București linia este trasată clar, la Tulcea lucrurile funcționează după o altă logică, una pragmatică. Ilie Ștefan insistă că administrația locală nu poate fi redusă la jocuri politice:
„La nivel local, în primul rând, este administrație publică pentru administrație publică. Și în mandatul trecut, și în mandatul ăsta am avut diferite alianțe.

Exemplul concret vine chiar din municipiul Tulcea:
La Consiliul Local Tulcea am făcut alianță cu PSD. Avem viceprimari și de la PSD, și de la PNL. Asta nu înseamnă că hotărârile nu au fost adoptate corect sau că nu au existat dezbateri.”

Tabloul este completat de situații similare din județ:
La Babadag, primarul a făcut alianță cu AUR ca să își impună viceprimar de la PNL. Există localități unde s-au făcut alianțe cu USR sau cu alți consilieri. Nu a existat vreo directivă de la partid… și nici nu se vor lua astfel de decizii.”


„Pe oameni nu-i interesează politica. Vor rezultate”

Mesajul cel mai puternic al lui Ilie Ștefan vine, însă, atunci când mută discuția din zona politică în cea concretă, a nevoilor cetățenilor:
Cetățeanul din municipiul Tulcea își dorește să terminăm strada Corneliu Gavrilov, să facem piste de biciclete, să reparăm Parcul Victoria. Asta își dorește. Nu îl interesează că am făcut o alianță sau că am votat cu unii sau cu alții.

În aceeași logică, descrie și modul în care funcționează administrația locală, dincolo de etichetele politice:
Colaborez foarte bine cu viceprimarii,Andaluzia Luca (PSD) și George Șinghi (PNL). Sunt oameni cu experiență. Ne consultăm nu doar în timpul programului, ci și în weekend sau noaptea, când apar urgențe. Consider că împreună am luat o decizie corectă.”

*****


Ruptura de la centru și continuitatea din teritoriu conturează două planuri care coexistă fără să se suprapună. În timp ce la București alianțele se destramă, la Tulcea administrația merge mai departe după o regulă simplă, rezumată chiar de Ilie Ștefan: funcționează ceea ce livrează rezultate

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.