Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, condus de ministra Diana Buzoianu, anunță accelerarea implementării a 26 de proiecte de infrastructură de mediu în județul Tulcea, finanțate prin PNRR și Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
Potrivit datelor oficiale prezentate de minister, investițiile vizează modernizarea sistemelor de colectare a deșeurilor, digitalizarea serviciilor de salubrizare și continuarea unor proiecte considerate esențiale pentru comunitățile locale.
Printre cele mai importante proiecte aflate în derulare se numără realizarea Centrelor de Colectare prin Aport Voluntar (CAV) în 19 localități din județ. De aceste investiții vor beneficia comunele Greci, Beștepe, Peceneaga, Mihail Kogălniceanu, Mihai Bravu, Beidaud, Topolog, Casimcea, Grindu, Horia, Ceamurlia de Jos, Slava Cercheză, Izvoarele, Stejaru, Sarichioi, Turcoaia și Sfântu Gheorghe, precum și orașul Măcin.
În paralel, Ministerul Mediului continuă implementarea proiectelor de digitalizare a colectării deșeurilor prin instalarea de insule ecologice inteligente în municipiul Tulcea și în orașele Isaccea și Babadag.
Oficialii ministerului susțin că mai multe investiții aflate în risc de blocaj au fost transferate pe finanțare prin AFM pentru a evita pierderea fondurilor europene. Printre proiectele menționate se află lucrările de canalizare din Isaccea, infrastructura de mediu din Murighiol și localitatea Colina, precum și platformele pentru gunoi de grajd din Jurilovca și Mihai Bravu.
„Fiecare punct de pe hartă înseamnă o problemă rezolvată. Am luptat să salvăm proiectele prin mutarea pe AFM acolo unde PNRR-ul risca să se blocheze, tocmai pentru ca localități precum Jurilovca sau Isaccea să nu piardă banii. Transparența ne permite astăzi să arătăm că USR la guvernare livrează rezultate în tot județul”, a declarat ministra mediului, Diana Buzoianu.
Situația completă a investițiilor poate fi consultată pe platforma oficială a Ministerului Mediului: harta investițiilor PNRR
Comunicat USR Tulcea