Bugetul municipiului Tulcea va beneficia în acest an de venituri suplimentare estimate la aproximativ 30 de milioane de lei, ca urmare a aplicării unor prevederi legislative noi și a majorării unor taxe și impozite locale. Anunțul a fost făcut de primarul Ștefan Ilie, care a explicat că banii vor fi folosiți în principal pentru proiecte de infrastructură.
O parte importantă din sumele suplimentare provine din creșterea taxelor locale, dar și din recuperarea datoriilor restante de la persoane fizice și firme care desfășoară activități agricole și beneficiază de subvenții europene. Conform noilor reguli, cei aflați în executare silită trebuie să își achite obligațiile către bugetele locale pentru a putea primi adeverințele necesare accesării sprijinului financiar.
„Acești utilizatori sau proprietari de terenuri cu datorii pe care nu le-au plătit de ani au început să-și achite debitele”, a declarat edilul.
Primarul a precizat că venituri suplimentare vor veni și din modificarea modului de distribuire a redevențelor pentru terenurile agricole concesionate de Agenția Domeniilor Statului. Astfel, 40% din aceste sume vor ajunge de acum și la bugetele locale, nu doar la bugetul de stat.
„În total, avem un plus de 30 de milioane de lei la veniturile atrase la bugetul local față de anul trecut”, a afirmat Ștefan Ilie.
Potrivit acestuia, administrația locală intenționează să investească prioritar în modernizarea infrastructurii, considerată esențială pentru atragerea investițiilor și crearea de locuri de muncă. Primarul a oferit ca exemplu lucrările realizate pentru modernizarea accesului către șantierul naval din oraș, investiție care ar fi contribuit la extinderea activității companiei Vard Tulcea.
Edilul susține că societatea, unul dintre cei mai mari angajatori privați din județ, a obținut în acest an autorizație pentru extinderea capacității de producție, proiect estimat la zeci de milioane de euro și care ar putea genera aproape 100 de noi locuri de muncă. Numai taxa aferentă autorizației de construire a adus deja 200.000 de lei la bugetul local.
Proiectul bugetului municipiului Tulcea a fost publicat pentru consultare publică pe site-ul primăriei și a fost aprobat marți de consilierii locali, în cadrul unei ședințe ordinare.
Sursa: AGERPRES