Un grup de 12 elevi ai Liceului Teoretic „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Măcin, județul Tulcea, a reprezentat România în Parlamentul European de la Strasbourg, Franța, în cadrul prestigiosului program Euroscola, desfășurat pe 12 mai 2026.
Delegația a fost formată din elevi ai claselor a X-a, a XI-a și a XII-a, toți membri ai echipei de ambasadori juniori ai Parlamentului European din cadrul liceului. Tinerii au fost însoțiți de profesorul coordonator Ionela Albu și au avut ocazia să ocupe, pentru o zi, locurile europarlamentarilor europeni.

Participarea la Euroscola nu a fost întâmplătoare. Liceul din Măcin este una dintre cele doar două instituții de învățământ din județul Tulcea incluse în programul european „Școli-Ambasador ale Parlamentului European” (European Parliament Ambassador School – EPAS). Instituția face parte din program încă din anul școlar 2021–2022.
De atunci, elevii și profesorii au desfășurat numeroase activități dedicate Uniunii Europene, Parlamentului European și instituțiilor europene, atât în cadrul liceului, cât și în alte unități de învățământ din județ. Totodată, implicarea constantă în sesiunile online Euroscola și activitățile europene organizate de școală au contribuit la invitația oficială primită pentru Strasbourg.
„Prin astfel de inițiative, elevii nu doar învață despre democrație, ci o pun în practică, devenind veritabili agenți ai schimbării pentru un continent mai verde”, au transmis reprezentanții proiectului.
Tema principală a dezbaterilor din Parlamentul European a fost obiectivul Uniunii Europene de a ajunge la „Zero Poluare”. Elevii din Măcin au discutat despre soluții pentru combaterea poluării și reducerea efectelor schimbărilor climatice, demonstrând implicare și maturitate în abordarea problemelor de mediu.
Programul le-a oferit și șansa de a participa la sesiuni interactive de întrebări și răspunsuri cu europarlamentarul german Andreas Schwab și cu specialistul de mediu Camille Siefridt. În a doua parte a zilei, liceenii au devenit, simbolic, europarlamentari, dezbătând și votând diferite moțiuni legate de politicile europene de mediu.
Galerie foto



