Un bărbat din Babadag a fost prins de polițiști în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată pe un drum comunal din județul Tulcea, deși nu avea permis pentru nicio categorie de vehicule, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Tulcea.
Incidentul a avut loc joi seară, 14 mai 2026, în jurul orei 19:20, în localitatea Vișterna, comuna Sarichioi. Potrivit IPJ Tulcea, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Baia au oprit pentru verificări o motocicletă care circula pe DC 17.
În urma controlului, oamenii legii au descoperit că vehiculul nu era înmatriculat, iar bărbatul aflat la ghidon nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie.
Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și pentru conducere fără permis.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care motocicleta a fost pusă în circulație.