Locuitorii din mai multe zone ale municipiului Tulcea au rămas miercuri, 20 mai 2026, fără apă potabilă, după ce rețeaua de distribuție a fost avariată în timpul lucrărilor de reabilitare desfășurate pe strada Bucovinei.

Anunțul a fost făcut în urmă cu aproximativ o oră de reprezentanții SC Aquaserv SA Tulcea, care au precizat că incidentul s-a produs în urma săpăturilor efectuate de constructor în zonă.

Potrivit companiei, alimentarea cu apă a fost sistată începând cu ora 9:00 pe următoarele străzi:

  • C.A. Rosetti
  • Mărășești
  • parțial strada Babadag
  • Bucovinei
  • Victoriei
  • Smârdan
  • Mircea Vodă
  • Mihai Eminescu
  • Carpați
  • Crivat
  • Buna Vestire

Echipele de intervenție ale Aquaserv lucrează pentru remedierea avariei și reluarea alimentării cu apă în condiții normale, au transmis reprezentanții societății.

Operatorul avertizează că, după reluarea furnizării apei, există posibilitatea ca aceasta să prezinte temporar turbiditate. Consumatorii sunt sfătuiți să nu utilizeze apa în scopuri menajere până la limpezirea completă.

În cazul în care problemele persistă, tulcenii pot contacta Dispeceratul SC Aquaserv SA la numărul de telefon 0747 022 009.

Reprezentanții companiei și-au cerut scuze pentru disconfortul creat.

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.