În România politică a anului 2026, aproape că nu mai există inițiativă fără regie și nici gest public fără TikTok. Ultimul episod de emoție administrată electoral vine de la senatorul de Tulcea Ștefan Borțun, ajuns în Parlament pe listele POT și mutat ulterior la grupul PACE – Întâi România, care anunță solemn că pune „în mod ABSOLUT GRATUIT” cabinetul său parlamentar la dispoziția profesorilor dispuși să ofere meditații elevilor la matematică, fizică, informatică sau chimie.
Sună impresionant. Aproape înduioșător. Senatorul vorbește despre „viitorul copiilor”, despre „investiția în educație” și despre transformarea cabinetului într-un „spațiu al cunoașterii pentru tinerii ambițioși”. Numai că, după ce se stinge lumina emoției și se termină clipul, rămâne întrebarea esențială: ce oferă, de fapt, domnul Borțun?
Răspunsul e simplu și brutal: o cameră.
O cameră plătită deja din bani publici. Cabinetul parlamentar nu este proprietatea personală a senatorului și nici vreun sacrificiu financiar făcut din iubire pentru elevi. Chiria, utilitățile și funcționarea acelui spațiu sunt suportate de contribuabili. Cu alte cuvinte, senatorul oferă „gratuit” ceva ce achităm deja noi toți.
Un soi de generozitate cu factura trecută la stat.
Sigur, vor exista destui care vor spune: „Totuși, face ceva!”. Da, face imagine. Pentru că adevărata dramă a educației românești nu este lipsa unei încăperi cu scaune și prize.
Școala românească se prăbușește de ani întregi sub probleme infinit mai grave: subfinanțare cronică, programe școlare sufocate de informație inutilă, profesori prost plătiți, abandon școlar, laboratoare inexistente și un analfabetism funcțional care produce generații întregi incapabile să înțeleagă un text simplu sau să distingă adevărul de manipulare. În multe zone ale țării, educația a devenit un sport de supraviețuire, nu o politică publică.
Despre toate acestea, senatorul Borțun nu spune mare lucru. Pentru că ele nu încap într-un clip de TikTok și nici nu produc reacții emoționale rapide.
În schimb, produce emoție apelul către profesorii „inimoși”, invitați să muncească voluntar. Aici populismul devine aproape ofensator. Statul își plătește profesorii la limita decenței, îi împinge spre meditații pentru a supraviețui, iar apoi politicienii apar public cerându-le să lucreze gratis, din altruism și dragoste pentru copii.
În fond, întreaga inițiativă mută responsabilitatea statului pe umerii „oamenilor cu suflet”. Nu Guvernul rezolvă problema. Nu Parlamentul. Nu politicile publice. Ci voluntarii.
Biografia senatorului are farmecul ascensiunilor românești accelerate: fost electrician la rețele electrice până în 2024, apoi senator al României. Nimic rușinos în asta. Devine însă problematic când soluțiile pentru educație ajung să semene cu o improvizație făcută cu patentul și banda izolatoare.
Ștefan Borțun nu propune burse pentru copiii fără posibilități. Nu vorbește despre centre educaționale finanțate transparent. Nu vine cu politici publice serioase. Propune un birou parlamentar și îl împachetează drept act de salvare națională.
În numele binelui public, mulți au furat curent de-a lungul anilor. Ștefan Borțun pare decis să-l transforme în strategie de imagine.
