Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a anunțat arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui tânăr în vârstă de 22 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor.

Potrivit procurorilor, propunerea de arestare preventivă a fost înaintată instanței în data de 23 mai 2026 și a fost admisă în aceeași zi.

Anchetatorii susțin că faptele s-ar fi petrecut în noaptea de 21 spre 22 mai 2026, într-o locuință unde inculpatul trăia împreună cu concubina sa. Victima este sora acesteia, o minoră în vârstă de 11 ani.

Conform comunicatului transmis de Parchet, în timp ce se afla la domiciliul unde locuiește cu chirie împreună cu concubina sa, inculpatul a întreținut un raport sexual, precum şi alte acte de natură sexuală cu persoana vătămată în vârstă de 11 ani, sora concubinei sale, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia datorate, pe de o parte vârstei fragede, iar pe de altă parte faptului că persoana vătămată a fost îndemnată şi încurajată să consume băuturi alcoolice.

Propunerea a fost admisă de instanţă la data de 23.05.2026, inculpatul având mandat de
arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Precizăm că aceste activităţi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie

Redactor la Ora de Tulcea. Acoperă știrile de eveniment, actualitatea locală și conținutul editorial din județul Tulcea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.