Satul Pescăresc Tradițional din Tulcea își schimbă fața chiar înaintea sezonului de vară, iar primele semne se văd deja: mai puțin praf, mai multă verdeață, o piațetă nouă și evenimente care promit să readucă zona pe harta locurilor unde tulcenii ies la plimbare, la concerte sau la o seară liniștită lângă apă.
După mai multe săptămâni de lucrări, reamenajarea ansamblului este, în mare parte, finalizată, iar autoritățile spun că scopul principal a fost simplu: un spațiu mai coerent, mai prietenos și mai respirabil pentru vizitatori.
Fosta parcare devine piațetă, iar praful este scos din decor
Una dintre cele mai vizibile schimbări este transformarea fostei parcări într-o piațetă pavată cu piatră cubică istorică, recuperată de pe străzile municipiului și refolosită acum într-un decor care încearcă să păstreze aerul tradițional al zonei. Mașinile sunt mutate în spatele restaurantului, unde se amenajează viitoarea parcare, astfel încât centrul Satului Pescăresc să rămână liber de autoturisme și, mai ales, de norii de praf care îi făceau pe vizitatori să plece cu pantofii „condimentați” de Dobrogea.


Sub noul pavaj au fost introduse și rețele de apă, electricitate și sisteme pentru preluarea apelor pluviale, necesare evenimentelor care vor avea loc aici. Deocamdată, infrastructura electrică poate susține un număr limitat de comercianți, însă municipalitatea anunță că urmează și o extindere a capacității.

Schimbările nu se opresc la pavele și utilități. În zona polderului Zaghen au fost create deschideri în perdeaua de stuf, astfel încât vizitatorii să poată vedea mai bine apa și păsările care transformă locul într-un mic refugiu natural la marginea orașului.
Pajiștea a fost întreținută și tratată împotriva căpușelor și țânțarilor, însă au fost lăsate și suprafețe cu vegetație spontană, importante pentru polenizare și pentru păstrarea aspectului natural. Peisajul este completat acum de salcii, păducel, celtis și plante decorative adaptate climatului local, alături de plante aromatice în zona restaurantului.
Scrumbii, motociclete și artă contemporană la malul apei
Unul dintre proiectele care atrage deja curiozitatea vizitatorilor este viitoarea marangozerie realizată de Alex Onofrei — un atelier tradițional de construcție a bărcilor din lemn, gândit ca spațiu dedicat meșteșugurilor locale și reinterpretării tradiției lotcii.
Iar noua atmosferă va fi testată chiar din acest weekend. Vineri începe Festivalul „Scrumbii de Rusalii”, primul eveniment organizat în noua configurație a Satului Pescăresc. Organizatorii promit concerte și activități adaptate specificului natural al zonei, cu un nivel sonor „mai prietenos” pentru cei care vin să se bucure de deltă, nu de boxe care zdruncină stuful.
Distracția continuă și în weekendul următor, când Satul Pescăresc găzduiește Seawolves Delta Fest, eveniment care va aduce la Tulcea motocicliști din toată țară și concerte rock. În paralel, la Cherhana va avea loc expoziția-performance „An Accidental Forever”, semnată de Theo Pelmuș și Kris Snowbird, un proiect artistic care combină influențe românești și nativ-americane.


Primăria Tulcea anunță că are în plan și alte etape de dezvoltare pentru zonă, inclusiv accesibilizarea controlată a polderului Zaghen, despre care vor fi oferite detalii ulterior.
Pentru mulți tulceni, miza rămâne însă una foarte simplă: dacă Satul Pescăresc reușește să devină, în sfârșit, un loc unde poți ieși la aer fără să pleci acasă plin de praf, atunci transformarea deja începe să conteze.