Două fetițe din județul Tulcea, Andreea și Maria, se află în centrul unei campanii umanitare lansate de Asociația „Fii Înger pentru o Zi”, după ce familia lor, greu încercată de lipsuri, are nevoie de ajutor pentru a le oferi celor mici condiții mai bune de trai.
Potrivit președintei asociației, Maricica Costache, cele două surori provin dintr-o familie modestă, în care părinții muncesc cu ziua pentru a asigura strictul necesar copiilor. Chiar dacă se confruntă cu dificultăți financiare, părinții încearcă să le ofere fetelor dragoste, grijă și o copilărie cât mai normală.
„Nu visează la lucruri mari”
Cei care le cunosc spun că Andreea și Maria sunt două fetițe cuminți, pline de bunătate și recunoștință pentru orice gest primit.
„Ele nu visează la lucruri mari. Se bucură sincer la o hăinuță călduroasă, o pereche de încălțăminte, câteva dulciuri sau o jucărie primită din suflet”, transmit reprezentanții campaniei.
Asociația „Fii Înger pentru o Zi” îi îndeamnă pe tulcenii care pot să ofere ajutor să se alăture acestei inițiative și să contribuie la aducerea unui zâmbet pe chipurile celor două surori.
Cum pot fi ajutate cele două fetițe
Persoanele care doresc să sprijine campania pot face donații în conturile Asociației „Fii Înger pentru o Zi” din Tulcea.
Cont pentru donații în lei:
RO09RNCB0256162543200001
Cont pentru donații în euro:
RO79RNCB0256162543200002
Organizatorii campaniei roagă donatorii să menționeze la detaliile plății mesajul:
„Pentru Andreea și Maria”
Astfel, sumele vor putea fi identificate și direcționate către acest caz.
„Împreună putem demonstra că bunătatea încă există și că niciun copil nu trebuie să se simtă singur”, este mesajul transmis de cei implicați în această campanie umanitară.