Momente emoționante în comuna Mihail Kogălniceanu, unde șase cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost premiate în cadrul sărbătorii dedicate localității. Evenimentul a adus în prim-plan povești de viață construite în jumătate de secol de iubire, răbdare și devotament.

Autoritățile locale au celebrat alături de familiile Arnăutu Tașca și Dumitra, Ștefan Vasile și Gherghina, Oană Mihai și Haidița, Ioniță Constantin și Voica, Ioniță Neculae și Ecaterina, precum și Dascalu Tudor și Maria, cupluri care au ajuns la impresionanta performanță de a petrece împreună cinci decenii.

O lecție de viață pentru generațiile tinere

Într-o perioadă în care relațiile de lungă durată sunt tot mai rare, cei șase sărbătoriți au devenit exemple pentru întreaga comunitate. În spatele celor 50 de ani de căsnicie stau mii de zile petrecute împreună, momente de bucurie, încercări depășite și o promisiune respectată zi de zi.

Cinci decenii petrecute împreună înseamnă mult mai mult decât trecerea timpului. Înseamnă iubire, răbdare, respect, înțelegere și puterea de a rămâne alături unul de celălalt la bine și la greu”, au transmis reprezentanții Primăriei Mihail Kogălniceanu.

Administrația locală a precizat că aceste familii nu reprezintă doar povești de succes în plan personal, ci și oameni care au contribuit la dezvoltarea și consolidarea comunității de-a lungul anilor.

„Le mulțumim pentru exemplul pe care îl oferă generațiilor tinere și pentru contribuția lor la viața comunei noastre. Prin poveștile lor, ne amintesc că cele mai trainice lucruri se construiesc cu încredere, sacrificiu și devotament”, au mai transmis reprezentanții primăriei.

La finalul ceremoniei, sărbătoriții au primit felicitări și urări de sănătate, iar comunitatea le-a aplaudat parcursul impresionant, devenit un simbol al stabilității și al valorilor care stau la baza familiei.

Galerie foto

713325130 122180287736859478 5757891057946096576 n
711514076 122180287724859478 8615201456201627576 n
710813083 122180287676859478 1317071270399791196 n
714347420 122180287688859478 5208281786035703958 n
714599129 122180287664859478 8276953140268896088 n

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.