Mai multe transporturi agabaritice de mari dimensiuni vor circula în aceste zile pe drumurile din România, inclusiv pe rute care traversează județul Tulcea, anunță Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Potrivit autorităților, unul dintre transporturi se va deplasa pe traseul PTF Agigea – DN 39A – DN 39 – A4 – DN 3 – DN 22C – DN 2A – DN 21A – DN 21 – DN 2B – DN 26 – DN 24D – intersecția DN 24D – DJ 261A.

Convoiul este format din trei camioane cu dimensiuni impresionante, având lungimi cuprinse între 42 și 46,5 metri, înălțimi între 5,05 și 5,4 metri și mase totale cuprinse între 93 și 185,2 tone.

De asemenea, luni, 8 iunie, începând cu ora 10:00, alte patru transporturi agabaritice vor circula pe ruta Topa Mică – DN 1F – Nădășelu, în județul Cluj. Fiecare transport este format din două camioane cu lungimea de 44 de metri și mase cuprinse între 110 și 113 tone.

Pentru siguranța traficului, toate transporturile vor fi însoțite pe traseu de echipaje ale Poliției Rutiere.

Șoferii care tranzitează zonele afectate sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor și să manifeste atenție sporită în apropierea convoaielor agabaritice, care se deplasează cu viteză redusă și pot genera restricții temporare de circulație.

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.