Amalia-Susana Tușa, considerată cea mai vârstnică studentă din România, a absolvit la vârsta de 90 de ani specializarea Teologie Didactică din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, potrivit adevarul.ro.

Festivitatea de absolvire a promoției 2026 a avut loc marți, 9 iunie 2026, în sala Auditorium Maximum a universității. Amalia-Susana Tușa a urcat pe scenă alături de ceilalți absolvenți, marcând finalul celor trei ani de studii universitare.

„Sunt foarte fericită, în primul rând, astăzi, că am reușit să iau diploma și să-mi fac familia mândră de mine”, a declarat Amalia-Susana Tușa pentru Trinitas TV.

Întrebată despre experiența studenției, ea a povestit că cei trei ani de facultate au fost o bucurie, deși ultimul semestru a fost mai solicitant.

„Cei trei ani au fost… nu pot să spun că obositori. În ultimul semestru am fost cam obosită, dar a fost o bucurie. Un colectiv tânăr, mai sunt și câțiva mai puțin tineri, dar eu decanul de vârstă, o realizare nemaipomenită”, a spus ea râzând.

Amalia-Susana Tușa a subliniat că a fost ambițioasă pe tot parcursul studiilor.

„Am reușit să învăț. Am un singur opt și în rest nouă și zece, merit laude”, a precizat absolventa.

Întrebată ce mesaj are pentru tineri, ea a transmis: „Fiecare să tindă la mai bine”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.