Sindicaliștii din Educație au ieșit în stradă miercuri, 17 iunie 2026, organizând un protest de amploare în București.

Potrivit Mediafax, principalele revendicări ale profesorilor sunt anularea măsurilor de austeritate și adoptarea unei legi a salarizării corecte.

Mitingul a început la ora 11.00, în fața Guvernului, fiind urmat de un marș de protest pe Calea Victoriei. De la ora 13.00, sindicaliștii s-au adunat în fața Parlamentului pentru a-și continua acțiunea.

Încă din noaptea de marți spre miercuri, 16 spre 17 iunie 2026, profesori din județele Cluj, Hunedoara, Dolj, Sibiu, Caraș-Severin, Galați, Tulcea și din alte zone ale țării au pornit spre Capitală pentru a participa la protest.

Apelul sindicaliștilor

Federația „Spru Haret” a transmis un apel către cadrele didactice din București să se alăture manifestației: „A venit momentul să fim o singură voce! Haideți să îi întâmpinăm așa cum se cuvine: printr-o prezență masivă! Dacă ei vin de departe pentru noi toți, noi trebuie să ieșim din case și din școli pentru a fi alături de lor în stradă. Colegii noștri de sindicat sunt în autocare, plini de hotărâre, gata să lupte pentru demnitatea profesiei noastre! Au plecat de la primele ore ale dimineții ca să ni se alăture”.

Revendicări specifice

Federațiile din Educație solicită o lege a salarizării care să asigure „fără promisiuni încălcate și fără scăderea puterii de cumpărare. Respect pentru personalul didactic, didactic auxiliar și administrativ!”. De asemenea, cadrele didactice cer anularea măsurilor de austeritate impuse de Guvern în ultimele luni: „Nu acceptăm ca educația să fie transformată, din nou, într-un sector de sacrificiu!”

Printre alte revendicări se numără reducerea supraaglomerării claselor și plata corectă a muncii dascălilor. Sindicaliștii contestă „tăierea la jumătate a tarifului pentru plata cu ora și creșterea artificială a normei didactice de predare”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.