Reconfirmarea lui Ilie Bolojan la conducerea PNL a readus în spațiul public și vocile unor lideri care au scris istoria partidului după 1990. Printre acestea se află și cea a lui Octavian Marius Popa, unul dintre oamenii care au pus bazele liberalismului tulcean imediat după Revoluție.
Puțini sunt tulcenii trecuți de 45 de ani care să nu fi auzit de Octavian Popa. Înscris în PNL în ianuarie 1990, acesta a fost secretar general al filialei PNL Tulcea între 1995 și 2001, președinte al organizației județene între 2001 și februarie 2016, consilier municipal în perioada 2000-2004, viceprimar al municipiului Tulcea între iunie 2004 și martie 2007, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu între martie 2007 și iunie 2008 și parlamentar în perioada 2008-2016.
O voce uneori incomodă, alteori controversată, dar care a avut un rol important în construcția și dezvoltarea filialei liberale din Tulcea.
26 de ani în PNL. O despărțire care încă doare
La zece ani de la plecarea sa din partid, fostul lider liberal privește cu atenție și îngrijorare evoluțiile de pe scena politică și, mai ales, din interiorul PNL. În contextul revenirii lui Ilie Bolojan în fruntea partidului și al încercărilor liberalilor de a se repoziționa pe scena politică, Octavian Popa consideră că avertismentele pe care le lansa în urmă cu un deceniu încep să capete contur.
Mesajul pe care PNL nu vrea să-l audă
În acest context, fostul președinte al PNL Tulcea a transmis următoarea declarație:
„În 2016 cand am fost silit sa plec din PNL din cauza abuzurilor si bataii de joc la care am fost supus de conducerea de atunci am postat o scrisoare catre colegii liberali in care vorbeam despre disparitia democratiei in PNL si despre incalcarea pe fata a statutului PNL si a legii.
Spuneam atunci ca aceste lucruri determinate de influenta nefericita a lui Klaus Iohannis o sa duca la un moment dat la disparitia partidului la a carui reinfiintare participasem in ianuarie 1990 si ii daruisem 26 de ani din viata mea. La aceste abuzuri participase si Ilie Bolojan care m-a amenintat ca daca nu inteleg sa demisionez din functia de presedinte al filialei PNL Tulcea „o sa vina cu securea de la Bucuresti sa-mi ia capul”.
Ce a fost mai grav este ca aceasta amenintare a fost facuta public in fata delegatiilor permanente reunite ale PNL si PDL.
Desi nu era nici un motiv pentru a se lua o asemenea decizie deoarece filiala PNL avusese rezultate foarte bune, decizia a fost luata la Bucuresti cu incalcarea statutului PNL si a legii.
Azi ceea ce spuneam in 2016 se pare ca se va implini. PNL, un partid liberal care timp de 26 de ani a fost un fanion al libertatii si democratiei, va disparea. Nu vorbesc inca despre disparitia sa ca partid, ci despre faptul ca a incetat sa mai fie un partid liberal si democratic si risca sa se transforme in cel mai nedemocratic partid din Romania. Si pentru aceasta sinucidere o sa vina si nota de plata.
Sunt constient ca o sa fiu injurat pentru aceasta declaratie. Acum nimeni nu mai este creditat cu buna credinta si patriotism. Imi asum acest lucru. Parcursul meu politic este demult incheiat. Fac aceasta marturisire pentru ca dincolo de faptul ca PNL a ajuns sa anuleze democratia din interiorul sau risca sa produca si mai mult rau Romaniei. De aceea nu pot sa tac.
Dumnezeu sa ajute Romania.”
****
Declarația lui Octavian Popa apare într-un moment în care PNL încearcă să își recapete identitatea după ani de compromisuri politice, alianțe controversate și o erodare evidentă a bazinului electoral tradițional. Reconfirmarea lui Ilie Bolojan este văzută de mulți liberali ca o șansă de relansare, însă pentru unii dintre veteranii partidului ea readuce în memorie și episoade mai puțin discutate din istoria recentă a formațiunii.
Dincolo de resentimentele personale pe care criticii săi le vor invoca inevitabil, mesajul lui Octavian Popa atinge o temă sensibilă pentru întreaga clasă politică românească: câtă democrație mai există în interiorul partidelor și cât de mult mai contează vocea organizațiilor locale în fața deciziilor luate la centru.
Poate că timpul îi va da dreptate sau poate că nu. Cert este că unul dintre oamenii care au participat la renașterea liberalismului în Tulcea avertizează că partidul pe care l-a slujit timp de 26 de ani riscă să își piardă nu existența, ci identitatea. Iar pentru un partid istoric, aceasta poate fi cea mai grea pierdere dintre toate.