Municipiul Tulcea se pregătește să intre într-un program internațional care ar putea aduce în oraș o finanțare de 50.000 de dolari pentru proiecte de mediu propuse și coordonate de tineri. Consiliul Local va dezbate un proiect de hotărâre prin care municipiul își aprobă participarea la inițiativa „Youth Climate Action Fund” (YCAF), susținută de Bloomberg Philanthropies și implementată împreună cu Universitatea Johns Hopkins, C40 Cities și United Cities and Local Governments (UCLG).
Potrivit documentelor care însoțesc proiectul, Tulcea a fost selectată, alături de alte municipalități din întreaga lume, pentru a face parte din noua etapă a programului, după ce a trecut de procesul de evaluare. Dacă proiectul va fi aprobat de aleșii locali, orașul va putea accesa un grant de 50.000 de dolari destinat exclusiv finanțării unor inițiative climatice conduse de tineri cu vârste între 15 și 24 de ani.
Banii nu vor merge către investiții mari ale Primăriei, ci vor fi distribuiți sub formă de microgranturi, cu valori cuprinse între 1.000 și 5.000 de dolari, pentru proiecte selectate printr-un apel deschis. În total, ar urma să fie finanțate între opt și cincizeci de inițiative locale, în funcție de valoarea acestora.
Printre domeniile care pot primi finanțare se numără adaptarea la schimbările climatice, agricultura sustenabilă, economia circulară, mobilitatea urbană, protecția mediului, reducerea deșeurilor, biodiversitatea și guvernanța climatică. Documentația precizează că proiectele trebuie să producă rezultate concrete în comunitate și să implice direct tinerii în identificarea și rezolvarea problemelor locale.
În afară de finanțare, municipiul va beneficia și de sprijin tehnic din partea organizatorilor. Programul include mentorat, sesiuni de instruire, acces la experți internaționali și schimburi de bune practici cu alte orașe participante.

Pentru Primăria Tulcea, participarea în program presupune și o serie de obligații. Administrația locală va trebui să organizeze apelul de proiecte, să coordoneze procesul de selecție, să monitorizeze implementarea inițiativelor și să promoveze rezultatele obținute. De asemenea, primarul și reprezentanții municipalității vor participa la întâlniri și sesiuni de lucru organizate de partenerii internaționali ai programului.
În referatul de aprobare se arată că inițiativa urmărește implicarea tinerilor în dezvoltarea unor soluții locale pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice și consolidarea colaborării dintre administrația publică și comunitatea tânără. Autoritățile locale consideră că programul reprezintă o oportunitate de a atrage resurse externe și de a transforma ideile tinerilor în proiecte cu impact direct asupra orașului.
Proiectul de hotărâre urmează să fie supus votului Consiliului Local Tulcea în ședința ordinară, iar aprobarea acestuia este condiția necesară pentru ca municipiul să poată accesa finanțarea și să lanseze, ulterior, apelul destinat tinerilor din oraș.