Intrările în județul Tulcea, prima carte de vizită pentru cei care ajung în Dobrogea de Nord, au ajuns în centrul dezbaterilor din ședința Consiliului Județean. La punctul „Diverse”, consilierul județean Alexandru Filip a atras atenția asupra aspectului degradat al însemnelor de la granița județului, spunând că imaginea este „rușinoasă pentru un județ care se vrea turistic”.
Totul a pornit de la fotografiile trimise de o tulceancă stabilită în străinătate, care revine anual acasă și a surprins starea intrării în județ dinspre Saraiu – Topolog. Potrivit consilierului, aceeași situație se regăsește și la intrarea dinspre Mihai Viteazu – Baia: construcții scorojite, bănci ruginite și coșuri de gunoi pline.

„Pozele vorbesc de la sine”, a spus Alexandru Filip, amintind, cu o doză de umor amar, că ani la rând pe însemnul de la intrare a trona un mesaj scris cu spray: „Liliana, mi amore”. „Încercăm să glumim, dar este o chestiune serioasă pentru un județ care chiar poate fi turistic”, a subliniat acesta.
De la critică la soluții: porți spectaculoase și indicatoare pentru turiști

Consilierul nu s-a limitat la critică. El s-a oferit voluntar să contribuie cu soluții și a propus fie reabilitarea actualelor însemne, fie realizarea unor noi porți de intrare în județ, inspirate din exemple de succes, precum cele din Maramureș. În plus, a sugerat amplasarea unor panouri moderne, cu imagini și informații despre principalele obiective turistice, astfel încât șoferii să fie încurajați să facă un popas și să descopere cetățile, mănăstirile sau alte atracții ale Dobrogei de Nord.
Consiliul Județean: „Nu ne lipsesc ideile, ci dreptul de a interveni”

Răspunsul vicepreședintei Consiliului Județean, Lavinia Vizauer, a arătat că problema nu este ignorată, ci blocată de… birocrație.
„Există voință pentru reabilitarea acestor semne de intrare în județ. Din păcate, chestiuni juridice ne-au împiedicat până acum să intervenim”, a explicat aceasta. Potrivit vicepreședintei, în urmă cu câțiva ani a fost organizat chiar și un concurs de soluții privind noua imagine a acestor însemne, însă terenurile pe care sunt amplasate aparțin domeniului public al statului și sunt administrate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Consiliul Județean a purtat o corespondență îndelungată pentru a obține dreptul de a investi în aceste amplasamente, însă fără un răspuns concret până în prezent.
Discuția a fost completată de consilierul Nicolae Chichi, care a atras atenția că imaginea județului nu începe doar pe șosea. El a vorbit și despre ieșirea din portul Tulcea, unde nave abandonate și epave afectează imaginea orașului pentru turiștii care aleg să ajungă în Delta Dunării pe apă.
În ultimii ani, autoritățile au investit în promovarea Deltei Dunării și a patrimoniului istoric și cultural al județului, încercând să consolideze imaginea Tulcei ca destinație turistică de top. Tocmai de aceea, aspectul punctelor de intrare în județ devine mai mult decât o chestiune estetică – este primul contact al vizitatorilor cu locul pe care urmează să îl descopere.
Până când blocajele administrative vor fi depășite, însă, prima impresie rămâne aceeași: un județ cu un potențial uriaș, întâmpinat de însemne obosite de vreme. Iar, după cum au remarcat chiar consilierii județeni, prima carte de vizită a Tulcei ar merita să fie la înălțimea frumuseților pe care le ascunde dincolo de panoul de la marginea drumului.