Copiii din comuna Baia vor avea un nou centru sportiv-cultural, după ce Primăria Baia a atribuit contractul pentru execuția lucrărilor unei firme din municipiul Tulcea. Investiția, cu o valoare de aproape 6 milioane de lei fără TVA, este una dintre cele mai importante derulate în comună în ultimii ani.
Contractul pentru proiectul „Centru sportiv-cultural pentru copiii comunei Baia” a fost adjudecat de BV Ulia SRL, societate cu sediul în municipiul Tulcea.
Valoarea totală estimată a investiției este de 6.061.745,14 lei, iar valoarea contractului atribuit, fără TVA, este de 5.977.399,31 lei.
Cea mai mare parte a sumei este destinată lucrărilor de construcții și instalații, în valoare de peste 5,58 milioane de lei. Bugetul mai include cheltuieli pentru asigurarea utilităților, montajul echipamentelor și organizarea șantierului. Dotările centrului nu fac obiectul acestei proceduri de achiziție și vor fi contractate separat.
Potrivit documentației, valoarea contractului nu include cheltuielile diverse și neprevăzute, acestea urmând să fie accesate doar dacă va fi necesar, prin modificarea contractului, în condițiile prevăzute de legislația privind achizițiile publice.
Cine este firma care va construi centrul
BV Ulia SRL a fost înființată în anul 2000 și are ca obiect principal de activitate lucrările de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Conform datelor financiare aferente anului 2025, compania a raportat o cifră de afaceri de 9.350.564 de lei, un profit de 1.363.876 de lei și 22 de angajați. Față de anul precedent, cifra de afaceri a crescut cu aproape 244%.
Asociat unic și administrator al societății este Burta Vasile, care figurează ca asociat și administrator și în cadrul societății Elisav Construct BR7 SRL.
Potrivit platformei de specialitate privind achizițiile publice, BV Ulia SRL și-a adjudecat până în prezent cinci contracte publice, având printre autoritățile contractante Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, precum și primăriile comunelor Grindu, Ciucurova și Baia.
FOTO- primarul comunei Baia, Liliana Marinescu