Penitenciarul Tulcea a marcat, duminică, 29 iunie, Ziua Polițistului de Penitenciare, printr-o serie de activități dedicate personalului unității. Evenimentele au inclus o slujbă religioasă, avansări în grad, o videoconferință la nivel național și un moment festiv organizat pentru angajați.

Manifestările au început încă din seara zilei de 28 iunie, când Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat slujba Vecerniei în Capela „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din incinta Penitenciarului Tulcea. Momentul a fost dedicat reculegerii și binecuvântării personalului unității.

731338925 17973710316062336 3080150757245892270 n

Cu ocazia acestei zile, directorul Penitenciarului Tulcea, comisar-șef de poliție penitenciară Ion Feodorof, i-a felicitat pe colegii care au fost înaintați în grad, apreciind profesionalismul, implicarea și rezultatele obținute în activitatea desfășurată.

Totodată, conducerea penitenciarului, alături de reprezentanții Consiliului de Conducere și ai organizațiilor sindicale, a participat la videoconferința organizată de Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției, eveniment care a reunit conducerea unităților penitenciare din întreaga țară.

730688732 17973710418062336 1856566188156499328 n

Ziua s-a încheiat într-o notă festivă. Administrația Penitenciarului Tulcea, împreună cu Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare – Filiala Tulcea, a organizat un moment de socializare și relaxare dedicat întregului colectiv, în semn de apreciere pentru munca și devotamentul angajaților.

Conducerea unității a transmis și mulțumiri instituțiilor partenere care au adresat mesaje de felicitare cu ocazia Zilei Polițistului de Penitenciare, subliniind importanța colaborării dintre instituții.

La final, reprezentanții Penitenciarului Tulcea și-au exprimat recunoștința față de toți polițiștii de penitenciare din România pentru activitatea desfășurată în slujba siguranței comunității și a sistemului penitenciar.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.