Un tânăr de 26 de ani din Tulcea s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan, deși avea permisul suspendat.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, incidentul a avut loc în 13 iulie 2026, pe strada Alexandru cel Bun din municipiul Tulcea.
Polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, iar în urma verificărilor au constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.
Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce este suspendat.
Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.