Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea le transmite șoferilor care primesc notificări privind depășirea limitei legale de viteză, constatată prin sistemul e-SIGUR, că formularul solicitat nu trebuie depus la sediile poliției.

Potrivit IPJ Tulcea, în cazul în care proprietarul unui autovehicul primește o solicitare pentru comunicarea datelor de identificare ale persoanei care conducea mașina în momentul înregistrării abaterii, formularul trebuie transmis exclusiv prin modalitățile indicate în notificarea primită.

Citește și: Extinderea sistemului e-Sigur va disciplina traficul prin camerele locale și cele de bord

Astfel, documentul poate fi trimis, în termenul prevăzut de lege, prin intermediul portalului HUB de servicii al Ministerului Afacerilor Interne, atunci când această opțiune este disponibilă, sau prin corespondență, la adresa Centrului de Monitorizare Automată a Traficului Rutier, menționată în notificare.

Precizările vin după ce, în ultima perioadă, au existat numeroase situații în care formularele au fost depuse la ghișeele serviciilor rutiere din cadrul inspectoratelor de poliție, ceea ce a dus la întârzieri în procesarea documentelor.

Polițiștii recomandă ca formularele să fie trimise direct către Centrul de Monitorizare Automată a Traficului Rutier, pentru ca procedurile desfășurate prin sistemul e-SIGUR să fie soluționate cât mai rapid și pentru a evita întârzierile generate de redirecționarea corespondenței.

WhatsApp Image 2026 07 17 at 11.33.19

Redactor la Ora de Tulcea. Acoperă știrile de eveniment, actualitatea locală și conținutul editorial din județul Tulcea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.