Un accident rutier s-a produs miercuri ,22 iulie, după-amiază, pe DN 22-E87, în localitatea Mineri, după ce o femeie aflată la volanul unui ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și semiremorcă nu a păstrat distanța de siguranță față de autovehiculul din față.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, evenimentul a avut loc în jurul orei 16:40, iar polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați printr-un apel la 112.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că ansamblul de vehicule a intrat în coliziune cu un autoturism oprit într-o coloană de mașini. În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat în față și a izbit un alt autoturism aflat în aceeași coloană.

O persoană, pasager într-unul dintre autoturismele implicate, a fost rănită și transportată la Spitalul Județean de Urgență Tulcea pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Polițiștii au stabilit că toți conducătorii auto implicați dețineau permise de conducere valabile, iar testările pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive au avut rezultate negative.

Cercetările continuă într-un dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.