Bicicletele ținute pe balcoane, pe casa scării sau legate de câte un gard ar putea deveni, treptat, o imagine mai rară în cartierele Tulcei. Prima parcare rezidențială destinată bicicletelor este ocupată complet, iar pentru cea care urmează să fie deschisă lângă Lacul Ciuperca au fost depuse deja 19 cereri.

Potrivit viceprimarului municipiului Tulcea, George Șinghi, prima parcare de acest tip, amenajată în zona Meduzei, are toate locurile atribuite și există în continuare o listă de așteptare.

Următoarea parcare va fi inaugurată în zona Bazinului de Înot, lângă Lacul Ciuperca. Initiativa, iată concretizată, aparține consilierilor locali PSD, Anca Suhov și Andaluzia Luca. Data exactă a deschiderii nu a fost anunțată, însă interesul locuitorilor este deja ridicat: 19 tulceni au depus cereri înainte ca amplasamentul să devină funcțional.

Interesul tot mai mare al tulcenilor pentru acest proiect confirmă că astfel de investiții răspund unei nevoi reale. După succesul primei parcări rezidențiale pentru biciclete, realizată pe strada Meduzei, urmează inaugurarea unui nou amplasament în zona Bazinului de Înot, lângă Lacul Ciuperca, unde au fost depuse deja 19 cereri înainte de deschidere”, a declarat viceprimarul George Șinghi.

Bicicletele sunt păstrate sub acoperiș, cu acces pe bază de cartelă

Prima parcare, menționată în documentele oficiale ca fiind amplasată pe strada Barajului, în cartierul E3, în zona garajelor de lângă strada Meduzei, are o capacitate de 25 de biciclete.

Construcția este acoperită, dotată cu rasteluri dispuse pe două niveluri, ușă metalică, acces controlat prin cartelă și sistem de supraveghere video. Zece biciclete pot fi depozitate vertical, iar alte 15 în rasteluri orizontale care glisează pe șine.

Tariful publicat de Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea este de 60 de lei pe an, adică echivalentul a 5 lei pe lună. Locurile sunt acordate cu prioritate locuitorilor din apropierea parcării, în ordinea depunerii cererilor. În cazul în care solicitările depășesc numărul de locuri disponibile, regulamentul prevede organizarea unei proceduri de licitație.

parcare bicicleta1

Un titular poate primi cel mult două locuri, iar pentru aceeași locuință pot fi atribuite maximum patru. Bicicleta trebuie asigurată și cu antifurtul proprietarului, supravegherea video neînlocuind răspunderea acestuia.

Primăria vrea alte 17 parcări în cartierele de blocuri

Administrația locală analizează acum realizarea a încă 17 parcări rezidențiale pentru biciclete, care ar urma să fie amplasate în cartierele de blocuri ale municipiului.

Lista străzilor, capacitatea fiecărei parcări, valoarea investiției și calendarul lucrărilor nu au fost încă prezentate public. Viceprimarul le-a cerut tulcenilor să indice cartierele și străzile în care consideră că astfel de spații sunt necesare.

„Ne dorim ca aceste spații să ofere siguranță bicicletelor și, în același timp, să încurajeze un mod de deplasare sănătos, economic și prietenos cu mediul”, a transmis George Șinghi.

Pentru extinderea proiectului, Primăria ia în calcul fondurile disponibile prin ITI Delta Dunării, pe componenta de mobilitate urbană.

Linia de finanțare nu este doar o intenție vagă. Programul Regional Sud-Est are un apel dedicat municipiului Tulcea, cu o alocare totală de 10,59 milioane de euro. Pot fi finanțate inclusiv investiții pentru transportul cu bicicleta și infrastructură urbană nepoluantă. Valoarea unui proiect poate fi cuprinsă între 500.000 și 10 milioane de euro.

Termenul de depunere a proiectelor a fost prelungit până pe 4 august 2026, ora 14.00, tocmai pentru ca administrația tulceană să poată finaliza documentațiile tehnice și să obțină avizele necesare.

Așadar, cele 17 parcări sunt, deocamdată, o propunere aflată în pregătire, nu o investiție deja finanțată. Interesul tulcenilor există, banii europeni sunt disponibili, iar termenul se apropie. De aici înainte, mingea este în terenul Primăriei.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.