Un accident rutier s-a produs, vineri seară, pe DJ 222, între Tulcea și Agighiol. Un autoturism a părăsit carosabilul și s-a răsturnat, iar șoferul, un tânăr în vârstă de 22 de ani, a fost rănit.
Până la sosirea echipajelor de intervenție, victima a fost scoasă din mașină de un participant la trafic. Tânărul a fost preluat ulterior de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe, pentru investigații și îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit opt pompieri tulceni, cu o autospecială de stingere și o autospecială pentru descarcerare. Militarii au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.
Circumstanțele în care autoturismul a ieșit de pe șosea urmează să fie stabilite în urma cercetărilor.