Polițiștii și jandarmii tulceni au ieșit în stradă în noaptea de 14 spre 15 august, într-o acțiune comună pentru prevenirea incidentelor și menținerea ordinii publice.
Controalele s-au desfășurat între orele 19:00 și 07:00, fiind organizate de Biroul de Ordine Publică împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea.
În cele 12 ore de acțiune, oamenii legii au legitimat 15 persoane și au oprit pentru control 10 autoturisme. Pentru neregulile constatate au fost aplicate patru amenzi, în valoare totală de 1.500 de lei.
Polițiștii au verificat și 10 agenți de pază, precum și opt persoane aflate în arest la domiciliu.
Noaptea nu a fost lipsită nici de intervenții. Echipajele au fost solicitate la cinci evenimente semnalate prin 112 și au făcut verificări și în zona unor unități de învățământ.
IPJ Tulcea anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, cu scopul prevenirii faptelor antisociale și creșterii siguranței publice în județ.