Un nor uriaș de fum a ajuns deasupra Deltei Dunării, după ce atacurile rusești cu drone au provocat un incendiu de proporții pe malul ucrainean al fluviului. Mai multe localități din județul Tulcea au fost acoperite de funingine, iar oamenii s-au temut inclusiv pentru apa din fântâni, potrivit stirileprotv.ro
Situația a fost observată în special în zona Periprava – Ceatalchioi, unde localnicii s-au trezit în zori cu un nor dens de fum deasupra caselor. Vântul a împins fumul spre teritoriul României, iar particulele rezultate în urma incendiului s-au depus în mai multe sate din Delta Dunării.
De teama unei eventuale contaminări, unii localnici și-au acoperit fântânile, pentru a proteja sursele de apă potabilă.
Potrivit relatărilor din zonă, incendiul ar fi izbucnit după ce drone rusești au lovit obiective din regiunea Vâlcovo, aflată pe partea ucraineană a Dunării. Echipele ucrainene au intervenit mai multe ore pentru stingerea focului.
Norul de fum a fost văzut și din municipiul Tulcea
Pe parcursul zilei, norul de fum s-a extins, iar spre seară a putut fi observat inclusiv din municipiul Tulcea. Fumul negru ridicat deasupra zonei a atras atenția locuitorilor, în contextul în care atacurile de la granița României cu Ucraina au devenit tot mai frecvente în ultima perioadă.
Până în prezent, autoritățile de mediu nu au anunțat dacă valorile de poluare au depășit limitele admise în localitățile afectate.
Incidentul readuce în atenție riscurile pe care atacurile desfășurate în apropierea frontierei le pot avea și asupra comunităților din Delta Dunării, chiar și atunci când bombardamentele au loc pe teritoriul Ucrainei. Direcția vântului poate transporta rapid fumul și particulele rezultate în urma incendiilor peste Dunăre și deasupra localităților românești.
Norul de fum, vizibil și de la Sulina
Norul dens de fum care a ajuns deasupra Deltei Dunării a putut fi observat și de la Sulina. Un cititor Ora de Tulcea ne-a transmis o fotografie în care se vede cum o mare parte a cerului este acoperită de un nor întunecat.

Sursa: Știrile PRO TV