O nouă dronă s-a prăbușit în județul Tulcea, în noaptea de miercuri spre joi, iar prefectul Eugen Terente le transmite locuitorilor ce trebuie să facă dacă observă astfel de aparate deasupra localităților sau dacă aud o posibilă prăbușire în apropiere.

Citește și: Alertă în Tulcea: dronă prăbușită lângă Grindu, F-18 spaniole ridicate în aer

Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Apărării Naționale, aparatul de zbor fără pilot a căzut la aproximativ 4 kilometri de localitatea Grindu, într-o zonă nepopulată.

Impactul cu solul a fost urmat de un incendiu, care s-a stins de la sine. Nu au fost raportate victime și nici pagube materiale.

Prefectul Tulcei: Oamenii să sune imediat la 112

În contextul incidentelor repetate cu drone din apropierea graniței, prefectul județului Tulcea le cere oamenilor să nu încerce să se apropie de aparatele sau fragmentele căzute.

Orice persoană care vede o dronă că zboară deasupra localității trebuie să sune de urgență la numărul 112. Structurile specializate apoi știu ce au de făcut”, a declarat prefectul Eugen Terente pentru AGERPRES.

Recomandarea este valabilă și atunci când oamenii aud sau observă prăbușirea unei drone în apropiere. Localnicii sunt sfătuiți să rămână într-o zonă sigură și să nu se apropie de locul impactului.

A treia dronă identificată în zona Grindu

Potrivit informațiilor prezentate de sursa citată, drona căzută în noaptea de miercuri spre joi în comuna Grindu este a treia identificată de MApN în această zonă din noiembrie 2025 și până în prezent.

Județul Tulcea se află în prima linie a incidentelor provocate de pătrunderea neautorizată a dronelor rusești în spațiul aerian NATO, pe fondul războiului din Ucraina și al configurației graniței româno-ucrainene.

Tot în Tulcea au fost descoperite în mod repetat drone sau fragmente de drone, multe dintre acestea în zona Deltei Dunării. Până în prezent, în cazurile menționate de sursă nu au fost înregistrate victime.

Redactor la Ora de Tulcea. Acoperă știrile de eveniment, actualitatea locală și conținutul editorial din județul Tulcea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.