Familia regală norvegiană traversează un nou doliu la numai două săptămâni distanță de moartea regelui Harald al V-lea. Prințesa Astrid a Norvegiei, sora monarhului, a încetat din viață vineri, la vârsta de 94 de ani, potrivit Mediafax.
Decesul prințesei s-a produs la doar două zile după ce a participat la funeraliile de stat ale regelui Harald al V-lea, unde a fost văzută stând într-un scaun cu rotile. Cu câteva zile înainte de ceremonie, palatul regal a dat publicității fotografii în care prințesa apărea singură lângă sicriul fratelui ei, în capela palatului.
O viață marcată de reprezentare oficială și exil în timpul războiului
Născută la 12 februarie 1932, prințesa Astrid a fost a doua fiică a regelui Olav al V-lea și a prințesei Märtha a Suediei, sora mai mare a regelui Harald al V-lea și mătușa actualului monarh, regele Haakon al VIII-lea. Odată cu moartea ei, s-a stins ultimul copil supraviețuitor al fostului rege Olav al V-lea.
În 1940, în urma invaziei naziste în Norvegia, prințesa a fost nevoită să fugă din țară împreună cu mama și frații săi, petrecând cinci ani în exil la Washington. După decesul prematur al mamei sale, în 1954, Astrid a preluat rolul neoficial de primă doamnă a Norvegiei la doar 22 de ani, însoțindu-l pe bunicul ei, regele Haakon al VII-lea, și apoi pe tatăl ei în numeroase vizite oficiale, dineuri de stat și îndatoriri de reprezentare, până în 1968, când fratele ei, Harald, s-a căsătorit cu Sonja Haraldsen.
Căsătoria și deceniile de activitate publică
În 1961, prințesa Astrid s-a căsătorit cu Johan Martin Ferner, campion olimpic la navigație. În urma acestei căsătorii cu un cetățean de rând, tatăl ei a decretat ca titlul ei oficial să devină Prințesa Astrid, Mrs. Ferner. Cuplul a avut cinci copii, iar soțul ei a murit în 2015.
Ulterior, prințesa a rămas activă din punct de vedere public aproape toată viața, conducând Fondul Memorial al Prințesei Moștenitoare Märtha și oferind patronaj mai multor organizații, în special celor care sprijină copiii și tinerii cu dislexie, o afecțiune cu care s-a confruntat și ea. În 2002, guvernul norvegian i-a acordat o pensie de onoare în semn de recunoștință pentru deceniile de serviciu public aduse țării.