Ucraina a cerut din nou aderarea la NATO, spunând că doar aderarea la alianță i-ar garanta securitatea, după ce de aproape trei ani se luptă cu Rusia invadatoare, scrie Europa Liberă.

„Suntem convinși că singura garanție reală de securitate pentru Ucraina, precum și un factor de descurajare pentru continuarea agresiunii rusești împotriva Ucrainei și a altor state, este doar apartenența deplină a Ucrainei la NATO”, a declarat Ministerul de Externe al Ucrainei înainte de reuniunea din 3 decembrie a miniștrilor de externe ai alianței, de la Bruxelles.

Ca reacție la declarația ministerului, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimtri Peskov, a spus pe 3 decembrie că aderarea Ucrainei la NATO ar fi „inacceptabilă” și o „amenințare” pentru Rusia.

Declarația vine la doar câteva zile după ce președintele Volodimir Zelenski a declarat că admiterea Ucrainei la NATO ar putea pune capăt „fazei fierbinți a războiului” declanșată de Rusia odată cu invazia totală a Ucrainei, care a avut loc pe 24 februarie 2022.

Zelenski a declarat pentru Sky News pe 30 noiembrie că el ar fi dispus să ia în considerare o încetare a focului dacă teritoriile neocupate ale Ucrainei vor intra sub protecția NATO după ce Ucraina va fi invitată să se alăture alianței cu granițele sale recunoscute internațional.

„Dacă vrem să oprim faza fierbinte a războiului, trebuie să luăm sub umbrela NATO teritoriul Ucrainei pe care îl avem sub controlul nostru”, a spus Zelenski.

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.