România, favorita 12, a obţinut o victorie magistrală la Cupa Mondială Echipe Mixte 2024 în faţa Japoniei, favorita 2, într-un spectacol sportiv la competiţia de tenis de masă, din Chengdu, China.
Triumful cu 8-0 în faţa SUA din această dimineaţă a fost urmat de un superb 8-2 cu Japonia, iar tricolorii au urcat provizoriu pe locul 1 al clasamentului, peste adversara recent învinsă, China, Coreea de Sud sau Hong Kong, ultimele trei cu un meci mai puţin disputat.
Cu un spirit de echipă admirabil, cu abilităţile care i-au consacrat şi un entuziasm pe măsură, sportivii care au intrat la masă au adus punctele necesare rezultatului pozitiv, alături de antrenorii Andrei Filimon şi Ionuţ Seni.
Duelul de dublu mixt a deschis întâlnirea. A fost un meci tacticizat, cu strategii minuţioase abordate de ambele perechi, puncte spectaculoase, mingi de set salvate de tricolori şi un schimb final fabulos. În cele din urmă, Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs (10 mondial) s-au impus contra perechii Kaho Akae / Keishi Hagihara, scor 3-0 (11-7, 11-9, 14-12).
Victorie a fost şi în dreptul Elizabetei Samara (51 mondial), la simplu feminin, cu Asuka Sasao (101 mondial).
Sportiva română a apelat la cele mai bune lovituri şi a făcut un efort enorm pentru a reveni în jocul controlat în primul set de adversară. Tricolora a câştigat al doilea set cu mult curaj, apoi şi-a continuat jocul bun şi în ultimul, pentru 2-1 (6-11, 14-12, 11-7).
La fel de palpitant a fost trăit şi meciul de simplu masculin în care s-au întâlnit Eduard Ionescu (78 mondial) şi Yuta Tanaka (51 mondial).
