ISU
sursa ISU

Un șofer de 49 de ani a ajuns vineri cu mașina suspendată între drum și peretele unei clădiri din municipiu, după ce a pierdut controlul autovehiculului.

Conform unor surse, bărbatul ar fi făcut infarct la volan.

Polițiștii tulceni s-au sesizat din oficiu pe 6 decembrie 2024, în jurul orei 12:50, cu privire la acest accident rutier produs pe strada Spitalului din municipiul Tulcea și în urma verificărilor efectuate  s-a stabilit faptul că bărbatul, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Spitalului, ar fi pierdut controlul acestuia, a intrat într-un autoturism ce era staționat, iar ulterior a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu peretele unei clădiri, conform unui buletin informativ emis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului autovehiculului.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Pompierii Detașamentului Tulcea au fost solicitați pentru a interveni și la locul evenimentului au fost direcționate două echipaje de intervenție cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de stingere, fiind vorba de un accident cu victimă încarcerată, iar din cadrul Serviciului de Ambulanță Tulcea un echipaj medical, potrivit informațiilor transmise de ISU Delta Tulcea.

Ajunși la locul evenimentului, pompierii tulceni au găsit o autoutilitară căzută aproximativ 3 metri față de nivelul străzii pe care aceasta se deplasa oprită într-o clădire, iar în interiorul ei a fost identificat șoferul încarcerat și în stare de inconștiență.

În timp operativ, echipajele de pompieri au intervenit pentru descarcerarea victimei blocată în autovehicul pe care au predat-o echipajului medical pentru acordarea primului ajutor de urgență, dar, din păcate, în urma manevrelor de resuscitare efectuate de către echipajul SAJ Tulcea, șoferul de 49 de ani a fost declarat decedat.

De asemenea, au fost luate măsuri de prevenire a incendiilor după ce, în urma recunoașterii la fața locului salvatorii au identificat mai multe butelii de gaz ce erau folosite de un restaurant aflat în clădirea în care autoutilitara s-a oprit.

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.