Combinatul ALUM Tulcea, singura rafinărie de alumină din România, a tăcut din august 2022. Sub presiunea unei crize energetice devastatoare, a fost trasă cortina peste una dintre verigile-cheie ale industriei metalurgice românești. Dar este semnul unei dispariții definitive sau preludiul unei reveniri? Răspunsul stă într-o ecuație complicată, unde energia, geoeconomia și voința politico-industrială scriu scenariul următorului act.

De ce s-a stins flacăra la Tulcea?

August 2022. Cu prețurile la gaze naturale și electricitate explodate de peste opt ori față de anul anterior, ALUM Tulcea nu mai avea cum să concureze nici măcar cu alumina de import. Producția locală devenise un lux. Într-o singură tonă de alumină, doar componenta energetică depășea 500 USD. În paralel, prețul pieței internaționale pentru același produs gravita în jurul a 500 USD. Era o pierdere garantată.

Războiul din Ucraina, scumpirile galopante, povara certificatelor de CO2, toate au amplificat presiunea. Așa a decis grupul ALRO, proprietar al ALUM, suspendarea temporară. Cu 455 de angajați disponibilizați și doar un nucleu de “specialiști-cheie” rămas pentru conservarea instalațiilor, combinatul a intrat în hibernare. În cuvintele lui Gheorghe Dobra, fost CEO ALRO: „Costul gazelor pentru o tonă de alumină era mai mare decât prețul la care o puteam importa. Era o matematică imposibilă.”

Conservare sau colaps lent?

Din 2022 până în 2025, ALUM a traversat o perioadă de tranziție ciudată: nu e nici mort, nici viu. Managementul a insistat că oprirea e temporară, dar timpul curge împotriva infrastructurii industriale. Chiar și stații puse în conservare se degradează, iar forța de muncă specializată se volatilizează, plecând spre alte locuri de muncă sau la pensie.

Repornirea, avertiza Gheorghe Dobra, nu este o simplă comutare de buton. E un proces care poate dura săptămâni și milioane de euro. Mai ales dacă se așteaptă prea mult. „Cu cât se prelungește mai mult situația, cu atât trebuie mai mulți bani pentru menținere și repornire”, declara Dobra în 2022.

Ce spune ALRO? Dar sindicatele?

Oficialii grupului au menținut narativul unei posibile reporniri. Dar condiția-cheie este clară: ALRO Slatina trebuie să redeschidă cel puțin două hale de electroliză pentru a justifica economic revenirea ALUM. În 2024, Marin Cilianu (director general ALRO la acel moment) spunea tranșant: „Noi vrem să redeschidem ALUM, dar trebuie să putem susține economic acest pas. Doar dacă vom reporni încă două hale la Slatina, ALUM devine din nou viabilă.”

Sindicatul Liber ALUM, prin liderul său, trage semnale de alarmă: fără o strategie guvernamentală de sprijin energetic, combinatul nu poate concura. Energia rămâne scumpă, iar contractele ferme lipsesc. Frustrarea este vizibilă în rândul comunității locale, care vede cum singura uzină de acest tip din România se topește în tăcere. „Prețul energiei în România este dublu față de cel din țările vecine. Nu putem vorbi de competitivitate în aceste condiții”, declara Darie Andrian, președintele sindicatului, în aprilie 2024.

Ce a mai rămas din ALUM?

La final de 2024, mai puțin de 100 de oameni activi. Minele de bauxit din Sierra Leone au fost vândute. Proiectele de centrale proprii – termice sau regenerabile – sunt în stadii incipiente. ALUM trăiește doar prin vânzarea de alumină din stoc, fier vechi sau utilități auxiliare. E o existență de avarie.

Schimbările din conducere din 2025 – cu demisia lui Dobra și numirea lui Gigi Pârlog ca director general – sugerează o încercare de reorganizare tăcută, dar nu neapărat un semnal de revenire iminentă.

Europa industrială: prăbușire generalizată sau reinventare?

Problema nu este exclusiv românească. Europa și-a pierdut jumătate din producția de aluminiu primar în doar doi ani. Germania, Slovacia, Spania – toate au închis sau redus drastic capacități. Alumina, ca materie primă critică, a devenit dependentă de importuri, încălcând principiile de autonomie strategică enunțate de UE.

Totuși, unele state au salvat ce se putea salva: sprijin guvernamental, contracte bilaterale, investiții în surse proprii de energie. Franța, Irlanda, chiar și Ucraina au găsit formule pentru menținerea activității industriale. ALUM Tulcea ar putea urma aceeași cale, dacă ar exista voință reală.

Scenariile pentru 2025-2027: Două drumuri, o singură alegere

Optimist: prețurile la energie se stabilizează, ALRO redeschide halele, iar nevoia de alumină face rentabilă reluarea producției la Tulcea. CBAM, mecanismul UE de ajustare a carbonului la granițe, penalizează importurile poluante și oferă un avantaj competitiv combinatului românesc. Cu sprijin public și investiții în tehnologii verzi, ALUM ar putea redeveni funcțional în 2025-2026. „Ne dorim să fim parte din tranziția verde, dar avem nevoie de un cadru predictibil pentru energie”, susține Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație ALRO.

Pesimist: energia rămâne scumpă, ALRO se bazează pe importuri și reciclare, iar instalațiile ALUM se degradează iremediabil. Fără investiții, fără forță de muncă specializată, repornirea devine imposibilă. Tulcea pierde o industrie fondată în 1973. Ultimul capitol se încheie cu un comunicat sec de lichidare. „Este riscul pe care nu vrem să ni-l asumăm, dar fără acțiuni decisive, el devine tot mai probabil”, avertizează un oficial din Ministerul Economiei, sub protecția anonimatului.

Pronostic realist:

Analizând toate informațiile disponibile, un scenariu mediu este cel mai plauzibil: ALUM Tulcea rămâne în conservare până cel puțin în 2026. Dacă prețurile energiei continuă să scadă și proiectele de investiții în energie proprie (cum ar fi centrala ALRO de la Ișalnița) avansează, repornirea ar putea deveni realistă în a doua jumătate a deceniului. Totodată, implementarea completă a CBAM și fondurile europene pentru tranziția verde pot constitui un sprijin indirect.

Cu alte cuvinte, combinatul are șanse reale să revină – dar doar dacă ALRO redevine competitiv și statul român își asumă rolul de garant al reindustrializării.

Concluzie:

ALUM Tulcea nu este doar o fabrică. Este un test. Despre cât de pregătită este România să-și apere industria. Despre sensul politicilor europene în fața concurenței globale. Și despre curajul de a investi în viitor, când trecutul pare fără ieșire. Fie combinatul revine ca pion strategic în lanțul metalurgic, fie devine un simbol al neputinței industriale. Viitorul e încă de scris.