Pentru că între Nicușor Dan și George Simion, nu există o alegere reală. Există doar o glumă proastă -ca o plăcuță suedeză-care durează de ani de zile și pe care noi, masochiștii electorali, o ascultăm în reluare, de fiecare dată cu zâmbetul tâmp al celor care cred că știu de care parte a ”plăcuței suedeze” se află.
Voi vota, dar nu voi alege. De ce? Pentru că și Nicușor Dan, și George Simion sunt doi sectanți politici. Unul – Simion – e un grobian, violent și imbecil politic, un fel de torță aprinsă într-un depozit de benzină. Urlă, gesticulează, se suie pe mese, se dă cu capul de Constituție și strigă „Trădare!” fără să fi citit vreodată definiția cuvântului. Un activist de colț de stradă care s-a rătăcit în Parlament și s-a obișnuit cu tapițeria.
Celălalt – Nicușor Dan – este o mulțime vidă. Matematic vorbind, îl notăm cu ∅. Fie ca el să rămână acolo, în acel gol absolut de carismă, de curaj, de decizie. Este omul-absență, omul care respiră prin PowerPoint-uri, care face conferințe de presă ca să anunțe că n-a făcut nimic, dar promite că va analiza. Împins de la spate de artizanii muii bine disimulate în staiful politicii incompetenței, Nicușor e dovada că și ineficiența poate purta costum și poate vorbi politicos.
Ce cred eu că se va întâmpla? Nimic. Asta e tragedia. Nu vine niciun tsunami civic, niciun deșteptător colectiv. Vom continua să ne zbenguim în praful ignoranței, al manipulării și al lucrului prost făcut. Aici nu mai e vorba de dezamăgire. Este o resemnare transformată în tradiție. E Miorița.
Ne vom minți frumos. Vom înlocui speranța cu meme-uri și frustrarea cu glume cinice pe Facebook. Nu pentru că nu știm mai bine, ci pentru că între timp am fost reprogramați să nu mai vrem mai bine.
O singură speranță am: că, în tot acest zbucium, ne vom trăi frustrările, neputințele și, pe alocuri, progresul și succesul, pe un drum al Uniunii Europene, nu al Rusiei. E o speranță care nu vine din idealism, ci din pragmatism – UE, cu toate bubele ei birocratice, măcar pretinde că joacă în liga democrației. Alternativa? Autocrație cu ceafă lată și propaganda servită la samovar. Acolo, nici măcar simulacrul de alegere nu există. Acolo se aplaudă pe ritm de cazacioc.
Așa că, dacă tot trebuie să aleg între două fețe posomorâte ale aceleiași neputințe, prefer măcar s-o fac într-un cadru care încă permite libertatea de a critica, de a râde, de a vota cu scârbă, dar și cu speranța vagă că, la un moment dat, poate – doar poate – ne vom trezi.
Așadar, da, voi merge la vot. Nu pentru că aș avea ceva de ales, ci pentru că îmi place să asist la propriul meu faliment civic cu bilet la lojă. Măcar să-l văd cum arde. Și să știu că focul e măcar aprins pe drumul corect al istoriei.
