Alegerile prezidențiale din 2025 nu au fost o simplă înfrângere pentru PSD. Au fost o retragere voluntară, o capitulare fără glorie, fără strategie, fără voință. Un partid întreg a ieșit din scenă cu gesturi elegante și privirea în pământ, ca după o rușine publică.
Totul a început cu o iluzie: Crin Antonescu, repus în joc de Marcel Ciolacu, a fost vârful de lance al unei campanii fără energie, fără mesaj, fără contact cu prezentul. Alegătorii au întors privirea. În turul întâi, PSD a fost respins nu doar de indeciși, ci de propriul nucleu dur. Antonescu a rămas pe dinafară. Pentru prima dată din 1990, PSD n-a mai intrat în finala prezidențială.
Ciolacu a reacționat rapid: pe 5 mai, a retras partidul de la guvernare. A doua zi, și-a depus și mandatul de premier. Iar pe 20 mai, a demisionat și din fruntea partidului. Un act corect, dar gol de substanță. N-a fost urmat de viziune, ci de confuzie.
Între timp, PSD a refuzat să susțină vreun candidat în turul al doilea. A aruncat responsabilitatea pe umerii electoratului, invocând „libertatea de conștiință”. În realitate, a fost o fugă de asumare. Nicio direcție clară, nicio poziție fermă, niciun curaj politic.
Abia după alegeri, Sorin Grindeanu a preluat interimatul. Un lider temporar, prins între două curente opuse: unii, precum Paul Stănescu, cochetau cu ideea unei apropieri de AUR; alții, ca Victor Negrescu, vedeau salvarea într-o axă pro-europeană cu PNL, USR și UDMR. Grindeanu a exclus alianța cu extrema dreaptă și a promis o „opoziție constructivă”. Dar partidul era deja pe margine. Și nimeni nu mai asculta.
PSD nu a fost învins de adversari. A fost înfrânt de propriile alegeri. Și-a pierdut direcția, apoi încrederea. Astăzi, e o organizație cu sediu, dar fără voce. Cu oameni, dar fără lideri. Cu funcții, dar fără idee.
Cei care mai speră într-o reconstrucție vor trebui să înceapă cu demolarea vechii structuri. Să scoată partidul din mâinile clientelei, să rupă legăturile cu baronii de județ și cu rețelele de privilegii. PSD nu mai are nevoie de cosmetizare. Are nevoie de restart brutal.
Altfel, nu va mai conta. Va rămâne o carcasă organizatorică, bună doar pentru negocieri de culise, dar moartă în ochii alegătorilor.
Adevărul e simplu: PSD s-a sinucis politic. Nu din slăbiciune, ci din lipsă de curaj. Nimeni nu l-a oprit. Și nimeni nu-l mai plânge.
