Un accident naval cu potențial tragic a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe 25 mai 2025, în jurul orei 00:45, pe Dunăre, în apropierea localității Sfântu Gheorghe, județul Tulcea. O ambarcațiune cu nouă persoane la bord a fost implicată într-un incident care ar fi putut avea urmări dramatice.
Conform datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, barca era condusă de un bărbat în vârstă de 48 de ani. În timp ce naviga pe fluviu, în dreptul kilometrului 22, aceasta a lovit o bucată de lemn aflată în apă – un obstacol invizibil pe timp de noapte. Impactul a fost suficient de puternic încât toate cele nouă persoane aflate la bord au fost aruncate în apă.
Din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale sau transport la spital. La fața locului au intervenit prompt echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea și ale Gărzii de Coastă, care au ajutat la recuperarea pasagerilor și au asigurat zona pentru a preveni alte incidente.
Conducătorul ambarcațiunii a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ceea ce exclude consumul de alcool ca factor în producerea accidentului. Conform unor surse neverificate încă, conducătorul șalupei ar fi șeful de post din Mahmudia, Caracostea Angheluță, zis Luțu.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs coliziunea și pentru a evalua eventualele daune materiale. Incidentul scoate în evidență riscurile majore de pe Dunăre, mai ales pe timpul nopții, când obiectele plutitoare precum buștenii sau resturile vegetale devin capcane invizibile pentru ambarcațiuni.
Foto articol are doar rol de ilustrație.
