Numărul persoanelor care solicită dispozitive medicale decontate a explodat în județul Tulcea: în primele patru luni ale anului 2025, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Tulcea a emis nu mai puțin de 924 de decizii, în valoare totală de peste 1,5 milioane de lei.

Se remarcă o creștere vizibilă în rândul echipamentelor pentru oxigenoterapie și ventilație noninvazivă, precum și al aparatelor CPAP/BPAP, cu o valoare cumulată de 290.048 lei doar în această perioadă,” a declarat Eugenia Vasile, director general al CAS Tulcea.

Printre beneficiarii acestor dispozitive se numără tot mai mulți pacienți aflați la prima solicitare, semn al unei nevoi crescânde de sprijin medical în comunitate. Pachetul de bază acoperă o gamă largă de echipamente, de la proteze și orteze, la aparate de respirație asistată, dispozitive vizuale și chiar încălțăminte ortopedică.

Accesul la aceste dispozitive este condiționat de o prescripție medicală și depunerea unei cereri însoțite de documente justificative. Decizia se emite în termen de cel mult trei zile lucrătoare, iar pacientul poate alege unul dintre cei 62 de furnizori în contract cu CAS Tulcea.

Anul trecut, instituția a decontat peste 7.200 de dispozitive medicale, iar trendul ascendent se menține.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.