Ecologia plutește pe Dunăre. Cel puțin pe hârtie. Cu puțin timp in urma, în birourile Consiliului Județean Tulcea, o delegație olandeză a deschis cutia cu planuri „verzi” pentru viitorul transportului public din Delta Dunării. În loc de promisiuni politice vagi, au venit cu calcule, schițe și concepte precise. Dar la masa dezbaterii, realitatea – rece, costisitoare și noroioasă – și-a făcut loc în persoana directorului Navrom, Nicolae Chichi.
Planul olandez: revoluția tăcută cu catamarane, stații smart și combustibili curați
Compania de consultanță maritimă MTBS din Olanda, cu sprijinul BEI și al Ministerului Transporturilor, propune un sistem public fluvial capabil să rescrie harta Deltei. În centrul său: o rețea mai inteligentă și mai bine adaptată, nave specializate, infrastructură modernă și un angajament ferm pentru tranziția ecologică.
Noua rețea: Letea intră pe hartă. Crișan devine nod strategic. Se renunță la Murighiol, care are deja acces rutier. Planul trasează o rețea ierarhizată, în care rutele principale leagă localitățile mari, iar „feeder boats” asigură capilaritatea spre sate izolate.
Flota: Catamarane pentru rutele aglomerate precum Tulcea–Sulina, capabile să transporte și pasageri, și marfă. Pentru traseele secundare, nave mici, electrice sau hibride, capabile să opereze în zone cu adâncime redusă și fără a deranja malurile.
Propulsie verde: Pe termen scurt, motorină ecologică. Pe termen mediu și lung, electrificare completă. Pe rutele lungi, se visează la hidrogen sau metanol. Toate navele vor fi proiectate modular: în sezonul turistic – pasageri; în extrasezon – marfă.
Stații moderne: Debarcadere cu rampe, afișaje digitale, săli de așteptare decente, prize de încărcare. Gata cu pontoanele legate de copaci. Mila 23, Letea sau Sfântu Gheorghe ar urma să aibă infrastructură ca-n Vest.
Program flexibil: Vara – curse dese, rapide, eficiente. Iarna – adaptare la cerere. Totul calculat să evite ce se întâmplă azi: nave care circulă goale în sistemul public, în timp ce localnicii plătesc scump pentru curse private.
Când gheața sparge fantezia: obiecțiile lui Nicolae Chichi
Într-o intervenție lucidă și lipsită de eufemisme, Nicolae Chichi a ținut să aducă planul cu picioarele pe pământ (sau, mai exact, pe sloiurile Dunării): „Ce facem iarna, când catamaranele visează la vară? Fibră de sticlă pe gheață? Nu merge. Navele noastre au clasă de gheață și merg după spărgătoare. E o diferență între a visa și a naviga în realitate.”
Și nu e singura problemă: „Opt curse pe zi către Sulina? Ai idee ce înseamnă asta logistic? Avem motoare de 800 CP pentru o navă. Dacă vrei s-o faci să planeze, îți trebuie 1.300 CP. Asta înseamnă un consum uriaș. Iar partea de marfă e complet neglijată. Noi transportăm 15 tone per cursă. Proiectul propune maximum 3. Delta nu e Disneyland.”
Drumul birocratic al catamaranului: cine face, cine plătește, cine câștigă
Proiectul e la final de studiu și urmează să ajungă oficial pe masa Ministerului Transporturilor. Dacă totul merge conform planului, urmează:
- Analiza și aprobarea tehnică.
- Lansarea licitațiilor pentru infrastructură și flotă.
- Atribuirea prin concurs a serviciului public către operatori.
Modelul e simplu, teoretic: statul comandă navele cu fonduri europene (probabil prin DG Regio Sud-Est), apoi le dă în folosință operatorilor care câștigă licitațiile. Asemănător cu ce se întâmplă în transportul feroviar.
Navele nu se pot cumpăra de la colț. România nu are șantiere specializate, deci e probabil ca ele să fie construite în Olanda. Termen realist: 2 ani până la primele curse.
Și poate cel mai important detaliu: actualul contract-cadru Navrom expiră la 31 decembrie 2025. Dacă nu câștigă licitația, compania riscă să piardă monopolul istoric pe transportul din Deltă.
Delta între idealism și nămol: cine are dreptate?
Olandezii au adus în sfârșit un plan coerent, detaliat, european. Delta are nevoie disperată de soluții. Nu mai putem lega pontoanele de sălcii. Dar Chichi are dreptate: Delta nu poate fi modernizată cu iluzii.
Un sistem public nou, ecologic și eficient este posibil doar dacă e gândit cu ochii larg deschiși: la realitățile climatice, la forța de muncă, la costuri și, mai ales, la nevoile celor care locuiesc acolo.
Așadar, între viziunea occidentală și experiența locală, viitorul transportului în Delta Dunării se joacă la milimetru. Și între cocă și coclauri, vom vedea cine înțelege cel mai bine cum se construiește progresul pe apă tulbure.
PS. Despre coiful și brățările dacice, olandezii n-au zis nimic.
in sfarsit ,un gazetar bun,nu mai ratez nimic din inscrisurile d-voastra ,felicitari