Marți, 3 iunie 2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au depistat, în zona localității Somova, trei bărbați aflați într-o ambarcațiune pe malul lacului, care dețineau ilegal plase de pescuit monofilament. În total, au fost identificate 1.400 de metri de plase interzise și 24 de kilograme de pește capturat ilegal, din specii diferite.
Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării și introduse în camera de corpuri delicte a instituției. Polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni la regimul braconajului piscicol.
Utilizarea plaselor monofilament este interzisă în România, fiind considerată o metodă de pescuit distructivă care afectează grav biodiversitatea acvatică. Autoritățile continuă acțiunile de monitorizare și combatere a braconajului piscicol în zona Deltei Dunării, pentru protejarea resurselor naturale și a echilibrului ecologic.
