A fost emisă autorizația de construire pentru primul lot al drumului expres Arad-Oradea, care va avea 33,7 km și 32 de poduri și pasaje. Valoarea contractului este de 2,32 miliarde de lei, fără TVA, iar constructorul are la dispoziție doi ani pentru finalizarea lucrărilor.

Autorizația de construire pentru Lotul 1 al Drumului Expres Arad-Oradea a fost emisă, marcând astfel începutul unei importante legături rutiere ce va conecta nordul și sudul Europei, facilitând în același timp conexiunea României cu granița ungară. Constructorul acestei secțiuni este Asocierea Precon Transilvania SRL – Automagistral Pivden SRL, care dispune de 24 de luni pentru a finaliza lucrările. Caracteristicile esențiale ale acestui lot includ o lungime totală de 33,7 km, o porțiune de 5,3 km de drum de legătură dintre DN79 și Salonta și 32 de structuri (poduri și pasaje). Valoarea contractului asociat acestui prim lot este de 2,32 miliarde de lei, fără TVA, cu finanțare provenită din fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Transport 2021-2027”, a declarat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Drumul Expres Arad-Oradea va avea o lungime totală de 120,47 km, fiind structurat pe 3 loturi. Acesta va traversa județul Bihor (inclusiv localitățile Oradea, Sânandrei, Nojorid, Sânnicolau Roman, Gepiu, Cefa, Mădăras, Salonta, Ciumeghiu, Avram Iancu) și județul Arad (care include Arad, Zerind, Chișineu-Criș, Socodor, Simand, Macea, Zimandu Nou, Sofronea).

„Este unul dintre cele mai importante proiecte descentralizate, iar acest succes demonstrează măsura în care deciziile de descentralizare luate începând cu 2020 la Ministerul Transporturilor au fost benefice, inclusiv pentru proiecte complexe, cum este această asociere cu județul Bihor, redirecționată către autoritățile locale sau asocieri din interiorul acestora”, a încheiat oficialul.

sursa

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.