Pe Strada Taberei nr. 49 din Tulcea, vântul mai mișcă uneori rugina de pe poarta închisă. În curtea pustiită, dintre schelete de hale industriale si crăpături în asfalt, cresc buruieni înalte cât omul. Din ianuarie 2025, terenul de peste 70.625 de metri pătrați (CF 40923 și altele) a fost scos la licitație, bilunar, de lichidatorul judiciar Petronela Andreea Ianuși. Se vinde cu 40 de euro metrul pătrat, în total 2.825.000 de euro, dar la kilogramul de amintiri nu se oferă nicio reducere. TREMAG a fost făcut bucăți.
Privit de sus, locul pare un mausoleu. Nu pentru că ar fi fost o ruină romantică, ci pentru că fiecare centimetru de acolo a însemnat, timp de decenii, viață industrială pură: foc, zgomot, efort, mândrie. Tulcea nu a fost doar port sau turism, ci și metalurgie. Iar TREMAG, cu producția sa de materiale refractare, era un nume rostit cu respect în cercuri unde se construiau cuptoare pentru oțel sau ciment.
Privatizarea ca preambul al declinului
Înființată la 2 decembrie 1992, SC TREMAG SA (CUI 2361559) a fost, încă din primii ani, o piesă-cheie în industria refractarelor din România. Cu până la 70% din producția internă de cărămizi speciale, uzina oferea nu doar produse, ci și statut economic regiunii. În aprilie 2004, 50,97% din acțiuni (391.227) au fost vândute pentru doar 175.000 de euro unui consorțiu format din SC Compro Spol s.r.o. (Bratislava) și SC Receta Trading SRL (București), cu obligația unei investiții totale de 370.000 euro.
În 2005, cifra de afaceri atinge apogeul: 20 milioane lei. Însă ulterior începe un declin marcat de pierderi anuale și scăderi ale numărului de angajați: de la 81 în 2018, la 31 în 2022 și zero în 2023. În același an, cifra de afaceri scade la 5.021.518 lei, iar pierderea netă depășește 3,27 milioane lei. Firma intră în insolvență, iar în septembrie 2023 Tribunalul Tulcea dispune lichidarea.
TREMAG – mai mult decât o fabrică
Ceea ce s-a stins nu este doar un furnal. TREMAG a fost o identitate locală. A fost răspunsul Tulcei la ideea că industriile grele s-au născut doar la Hunedoara sau Galați. A fost dovada că ingineria românească putea crea produse de nișă pentru marile lanțuri industriale. A fost un loc unde oameni din zeci de sate se trezeau în zori, se urcau împreună în autobuze vechi, iar la poartă, în fiecare dimineață, șeful de tură le intindea condica.. Era ritual, era apartenență.
Munca lor nu era ușoară. În secțiile de producție se turnau, se presau și se ardeau la temperaturi de peste 1.600°C cărămizi refractare magnezitice, magnezitico-cromitice, mase și mortare speciale. Aceste produse erau indispensabile în construirea și întreținerea cuptoarelor industriale pentru metalurgie, ciment, sticlă sau petrochimie. Ele protejau instalațiile de ardere și asigurau eficiența termică. Munca era fizică, intensă și solicitantă, dar purta o demnitate tehnologică aparte.
Dispariția TREMAG nu e spectaculoasă. N-a fost o explozie, n-a fost un conflict. Doar o serie de licitații, de reduceri de capital, de tăceri. Lichidatorul scoate la vânzare hale, terenuri, birouri. Nicio entitate mare nu a anunțat preluări. Nici primăria, nici investitori strategici. Orașul merge mai departe, dar o parte din el, tăcut, a fost evacuată.
Ce rămâne în urma focului stins?
Rămân poveștile. Rămân oamenii care spun – “Am lucrat acolo 20 de ani” cu o demnitate dureroasă. Rămân niște fotografii sepia cu furnale, cu castroane de inox pe mesele din cantină, cu echipe care și-au făcut Revelionul la uzină, pentru că a doua zi aveau tură.
TREMAG nu mai există. Dar memoria lui merge mai departe decât orice hotărâre judecătorească sau licitație. Cât timp va mai exista cineva care să spună “eu am fost acolo”, Tulcea și istoria sa industrială nu vor fi pe deplin uitate.
După 2004 sa privatizat și de atunci a întrat în declin cu clica lui Mircea Mircea cu soția și fii lor au tras tunuri denumi numai sa asociat cu Slovacul a mers ce a mers nu sa investit nimic și după decesul lui Mircea sa dus totul papa sâmbetei asa au dus-o la faliment și au rezolvat colosul prin al demola ….atit ia dus intelectualul pe acești fi de bani gata și au plecat la capitala ca de acolo au venit îmi vine sa plâng că trec zilnic pe acolo am lucrat 37 de ani am fost maistru la strungarie am lucrat mecanic la secția de transport stivuitoare și auto ale uzinei dar totul a rămas o amintire urită un colos de genul Tremag nu se va mai construi niciodată înceată țară
A fost o parte din viața mea,momente grele dar și frumoase.Mare păcat că s-a distrus.
Am lucrat și eu la TREMAG 27 de ani, am plecat de acolo pentru că nu mai suportam sa vad cum, voit, o distrug.
Am lucrat la această societate ,de la terminarea școlii profesionale din anul 1988 la atelierul de întreținere de alimentare cu materie primă și întreținere la poduri rulante di halele secției de presare până la plecare a face stagiul militar, după terminarea armatei din nou am început lucrul la secția destrungarie și prelucrare a pieselor pentru uzul intern al societății, lucrând precum lăcătuș metal până în anul 2001.Am fost nevoit să plec să-mi caut de lucru într-o altă țară din Europa pentru că era inspotabil de a lucra și de a întreține o familie cu salariul. Am avut acțiuni la această societate dar de câte ori mergeam în țară în concediu, întrebam de dividende, dar doamna director comercial îmi dădea o sumă derizorie pe dividende, iar după lichidarea societăți nu mai știu nimic, dacă să lichidat societatea cei care am fost acționari avem dreptul pentru a primi vreun venit.