Pompierii militari au fost solicitați să intervină marți pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o cultură de orz, în apropiere de localitatea Agighiol, județul Tulcea.

Trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și mai mulți voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Valea Nucarilor au fost mobilizați de urgență, intervenția fiind coordonată de subofițeri din cadrul Detașamentului Tulcea.

YouTube video

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, amenințând să cuprindă întreaga cultură de orz și o parcelă alăturată cultivată cu rapiță. Datorită intervenției rapide, pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul înainte ca flăcările să se extindă.

Suprafața afectată este estimată la aproximativ 10 hectare de cultură de orz. Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a izbucnirii incendiului este o țigară aruncată la întâmplare, un gest aparent banal care a dus la pierderi semnificative.

Autoritățile reamintesc populației că, în perioadele secetoase, un simplu foc necontrolat poate avea consecințe devastatoare și fac apel la responsabilitate și prudență din partea tuturor cetățenilor.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.