UPDATE 0RA 21.30 Până la această oră, elicopterul a efectuat 20 aruncări de apă asupra focarelor. Aeronava se va retrage. Incendiul se mai manifestă pe o suprafață de 10-12 hectare la fondul forestier în aceste momente, iar forțele de intervenție de la sol continuă misiunea de stingere

INIȚIAL -Un incendiu puternic de vegetație uscată și fond forestier a izbucnit în seara zilei de 5 iulie în zona Canalului Tătaru, în apropierea localității Chilia, punând în alertă autoritățile din județul Tulcea.

Pompierii din cadrul Detașamentului Tulcea intervin în aceste momente cu două ambarcațiuni și o autospecială de stingere, într-o misiune dificilă din cauza terenului accidentat și a fumului dens care acoperă zona afectată. În sprijinul lor a fost mobilizat și un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al MAI, care a realizat o recunoaștere aeriană a perimetrului. Din păcate, intervenția aeriană directă asupra focarelor din interiorul pădurii este imposibilă momentan din cauza vizibilității reduse provocate de fum.

YouTube video

Eforturile s-au concentrat pe limitarea extinderii focului, prin acțiuni la marginea zonelor împădurite, unde au fost identificate focare mai mici. Elicopterul a reușit să efectueze cinci aruncări de apă asupra acestor focare accesibile.

La intervenție participă și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Chilia, care a mobilizat o autospecială, cisterne cu apă și utilaje agricole. În teren se află și reprezentanți ai Ocolului Silvic, care contribuie la limitarea propagării incendiului în fondul forestier.

Intervenția este în plină desfășurare, iar autoritățile depun eforturi susținute pentru stingerea completă a incendiului și protejarea ecosistemului fragil din această zonă a Deltei Dunării.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.