Precizare . Investigația pe care o prezentăm este rezultatul unor mărturii asumate în scris, documente, corespondență și alte probe transmise autorităților. Trei persoane – martori direcți – au ales să vorbească despre ceea ce consideră a fi o schemă infracțională extinsă, implicând resurse publice, fonduri europene și funcționari din administrația locală din Sulina și din județul Tulcea.
Din rațiuni de protecție și confidențialitate, identitatea acestor surse nu este dezvăluită, însă declarațiile sunt olografe și se află și în posesia organelor de anchetă. Precizăm clar că acest material este un demers jurnalistic. Nu avem competența sau mijloacele tehnice de anchetă ale unei instituții judiciare. Nu ne erijăm în instanțe. Totuși, dacă măcar 10% din ceea ce este prezentat aici se va confirma, este un caz de o gravitate excepțională. Episodul 1- aici și episodul 2-aici
*****
Familia Albu-Comărzan a reușit, în ultimul deceniu, să construiască un adevărat imperiu. Nu prin inovație, nu prin muncă onestă, ci printr-un sistem bine pus la punct de concesiuni netransparente, subvenții fictive, influență administrativă și presiune psihologică asupra unei comunități prea mici pentru a se apăra singură. În acest capitol, urmărim cum s-a întins caracatița de la Sulina spre Rosetti, Caraorman, Crișan și înapoi, pe firul contractelor, PFA-urilor, proceselor și al fricii tăcute.
Concesiuni fără licitații, PFA-uri în cascadă
În centrul mecanismului stă o rețea de șase entități juridice, toate sub umbrela familiei Albu-Comărzan: PFA-uri pe numele rudelor, prietenilor sau interpușilor. Acestea primesc, prin încredințare directă, terenuri cu potențial agricol sau de pășunat, în special în zone strategice din Delta Dunării: Cardon, Rosetti, Crișan, Sfântu Gheorghe.
Condițiile? Lipsa oricărui avizier, a transparenței sau a unei competiții reale. Într-un caz, o femeie cunoscută drept Dochița a fost introdusă într-o licitație ca și concurent fictiv, cu un caiet de sarcini achitat de rețea – peste 900.000 lei doar pentru a simula o licitație.
Ferme-fantomă și pășuni inundabile
În acte, aceste PFA-uri declară că cresc animale și operează ferme. În realitate, în teren există doar un singur adăpost funcțional, iar animalele sunt „plimbate” scriptic între entități pentru a justifica subvențiile.
Unele terenuri sunt inundabile 8 luni pe an. Altele sunt acoperite de stuf sau au fost împădurite. Cu toate acestea, în declarațiile către APIA sunt încadrate ca pășuni active, ceea ce le face eligibile pentru fonduri.
Pentru a corespunde cerințelor, au fost emise pașapoarte fictive pentru animale inexistente – o formă de fals intelectual despre care localnicii vorbesc cu teamă și scârbă.
Extinderea rețelei: de la Rosetti la Crișan
După ce rețeaua a început să intre în conflict cu localnicii din Rosetti – crescători reali de animale care au reclamat aceste practici – grupul s-a mutat. Mai întâi la Sulina, apoi la Crișan, Caraorman, Sfântu Gheorghe. Schema e aceeași: identifică terenuri, obțin documente prin intermediul unor funcționari „prietenoși”, declară ferme, mută animalele fictive, încasează subvențiile.
Într-un caz, un localnic pe nume Zaiț, care a avut curajul să protesteze, a fost sancționat de APIA pentru lipsa animalelor – dar Albu și ai lui au scăpat cu simple avertismente. De ce? Pentru că știau „cu cine trebuie” și „ce hârtie trebuie să aducă”.
Statul paralel din Primărie
În multe cazuri, contractele de concesiune au fost semnate direct de către consilierii locali, în calitate de beneficiari. Un conflict de interese evident, ignorat complet de autorități. Un funcționar din primăria Sulina este menționată frecvent în declarațiile martorilor drept piesă de legătură între familie și structurile administrative.
Terenurile sunt eliberate de sarcini, apoi trecute ca „eligibile pentru pășunat”. Acolo unde nu există adăposturi, se declară „proiecte în curs”. Acolo unde nu există animale, se atașează pașapoarte vechi. Totul funcționează ca un sistem intern de reciclare a aparenței de legalitate.
Concluzie.Frica, arma tăcută
Localnicii știu. Dar nu vorbesc. Cei care au avut curaj au fost marginalizați sau reduși la tăcere. Campaniile publice de denunț au fost întâmpinate cu ironie, intimidări și replici de genul: „Și ce dacă spui? Ei rămân aici. Tu o să pleci.”
Ceea ce s-a construit în ultimul deceniu în Sulina și în satele Deltei nu este doar un sistem de fraudă agricolă. Este un ecosistem complet de influență și capturare a resurselor publice, în care birocrația, administrația, fondurile europene și rețeaua socială au fost transformate într-un mecanism de îmbogățire personală.
Și totuși, oamenii vorbesc. Șoptit, pe la colțuri, prin apeluri anonime, prin bilețele și mesaje. În lipsa unui stat funcțional, adevărul circulă pe sub masă. Dar circulă.
Iar uneori, adevărul se urcă pe barcă și pleacă mai departe.
Pe mâine. ( Va urma)
